Ce ne provoacă suferința în relații?

În prezent, expresia „relație toxică” este folosită atât de des încât aproape că orice relație care are un conflict mai măricel ajunge să fie etichetată astfel.

Ce înseamnă de fapt relație toxică? – o relație în care conexiunea dintre parteneri este deficitară sau lipsește, comunicarea la fel iar cel puțin unul dintre parteneri are un comportament dăunător sieși sau celuilalt. Este o relație bazată pe nevoi, atașamente nesănătoase, șantaj, abuz, conflicte, tensiune, etc.

  • Un conflict sau câteva discuții în contradictoriu nu o fac să fie relație toxică.

Discuțiile în contradictoriu sunt sănătoase și dacă sunt făcute cu cap, pot chiar să întărească mult conexiunea dintre parteneri!

Acum că am lămurit asta, să revenim la întrebarea noastră – Ce ne provoacă totuși suferința în relații?

Primele răspunsuri vor fi mai mult ca sigur: nevoia de validare, nevoia de a fi acceptați, frica de singurătate, teama de abandon, mommy / daddy issues, atașamente nesănătoase, obsesii, fixații, adicții, etc.

Din ce am observat până acum, dincolo de orice răspuns logic care ne vine în minte tuturor, aproape în mod spontan, există o setare mult mai interesantă în spate.

În spatele tuturor acelor nevoi și atașamente care ne fac să stăm în relații toxice, stă o atitudine orientată foarte greșit:

  • Pornim pe ideea ca celălalt să ne placă, nu ca să aflăm dacă nouă ne place.

Ne concentrăm să îl convingem pe celălalt de adevărul nostru, să îl convingem să ne accepte, în condițiile în care noi habar nu avem dacă ne place cu adevărat acea persoană sau poate chiar suntem foarte nemulțumiți de el/ea.

Focusul pus pe „celălalt trebuie să mă placă cu orice preț” în loc de „hai să văd dacă îmi place această persoană și dacă rezonăm” este adevărata sursă a suferinței!

  • Pentru că ne concentrăm pe modalități de a ne face plăcuți, uităm de noi și de propriile noastre nevoi, vise și dorințe.

Și din acest motiv, ne trezim la un moment dat într-o relație care ne provoacă durere, doar pentru că ne-am neglijat pe noi înșine.

Ne-am trădat, ne-am băgat într-o cutiuță de unde nu ne dăm dreptul să alegem. Partea din noi care ar putea face alegerea corectă a partenerului este legată de mâini și de picioare, în timp ce noi facem toate eforturile să îi convingem pe alții de cât suntem de minunați.

Da, în final revenim la răspunsurile inițiale: nevoia de, de și de. Dar ideea este că intrăm într-un cerc vicios din care ieșim foarte repede odată ce ne mutăm atenția pe noi înșine.

  • Odată ce începem să căutăm lucrurile care să ne aducă NOUĂ bucurie, persoane alături de care NOI să simțim cum creștem, cum înflorim și ne bucurăm, suferința dispare.

Iar lucrul acesta este valabil în ORICE DOMENIU al vieții noastre!

Interviurile pentru angajare – emoțiile puternice apar din frica de respingere, pentru că focusul este pe ce va zice cel care ne ia interviu, în loc de „hai să văd dacă îmi place echipa/oferta”

Interviurile pentru admitere – gândurile de genul „dacă nu o să le placă de spun, dacă nu o să îi conving, dacă o să considere că nu am ce căuta la ei” sunt tot din focusul pe EI, în loc de EU.

Întâlnirile de afaceri sau chiar cele romantice – dacă pornim cu gândul „oare o să mă placă”, intrăm acolo cu capul plecat și numai încredere nu inspirăm. Normal că nu iese nimic bun.

  • Adevărul este că, oricare ar fi domeniul în care ai dificultăți, poți schimba asta.

Detașează-te și observă – ești cu atenția la părerea LOR sau la a TA?

Dacă focusul este pe „celălalt TREBUIE să mă placă” în loc de „MIE, în primul rând, este nevoie să îmi placă”, te vei pierde cu firea și îl/o vei face să nu te placă.

Așadar, data viitoare când ieși la întâlnire sau mergi la un interviu, pornește cu curiozitate și întreabă-te: Oare MIE o să îmi placă? Vreau ca această persoană / echipă să fie parte din viața mea?

Răspunsul ți-l vei da singur/ă în acel moment și va fi cel mai bun pentru tine!