De ce repetăm aceleași tipare în relații?

Despre tiparele neuronale si obiceiuri

„De ce mi se întâmplă mereu același lucru în relații?”

Poate ai avut mai multe relații și, privind în urmă, observi ceva care te neliniștește.

Partenerii au fost diferiți, relațiile au început diferit, circumstanțele au fost diferite, dar la un moment dat ajungi din nou în aceeași situație.

Te simți neglijat(ă). Sau simți că trebuie să lupți pentru atenția celuilalt. Sau alegi persoane care se apropie și apoi se retrag. Sau poate tu ești cel/cea care se retrage atunci când relația devine prea apropiată.

Și apare întrebarea:

„De ce aleg mereu același tip de persoană?”

Uneori, răspunsul nu este doar despre persoanele pe care le alegem. Este și despre tiparele relaționale pe care le purtăm cu noi. Iar unul dintre conceptele importante pentru înțelegerea acestor tipare este atașamentul.

Ce sunt tiparele relaționale?

Un tipar relațional este un mod repetitiv de a percepe, interpreta și răspunde în relațiile apropiate.

Poate include:

  • persoanele de care ne simțim atrași;
  • felul în care reacționăm la apropiere;
  • modul în care cerem afecțiune și atenție;
  • felul în care gestionăm conflictele;
  • ce acceptăm de la partener;
  • cât de ușor punem limite;
  • cum reacționăm atunci când ne este teamă;
  • ce facem atunci când simțim că celălalt se îndepărtează.

Un tipar nu înseamnă că vei repeta inevitabil aceeași poveste.

Înseamnă că există anumite strategii emoționale și comportamentale pe care le-ai învățat și pe care le folosești în mod repetat, uneori fără să îți dai seama.

De ce repetăm tiparele care nu ne fac bine?

Una dintre explicații este că psihicul nostru caută ceea ce îi este familiar, nu neapărat ceea ce este sănătos.

Familiarul poate fi confortabil chiar și atunci când nu ne face bine.

Dacă ai învățat, de exemplu, că iubirea vine împreună cu incertitudine, critică, distanță sau nevoia de a demonstra că meriți să fii ales, este posibil ca o relație în care există siguranță și disponibilitate emoțională să ți se pară neobișnuită.

Uneori chiar „prea liniștită”. Nu pentru că relația sigură ar fi greșită. Ci pentru că nu seamănă cu ceea ce sistemul tău emoțional a învățat să recunoască drept familiar.

Asta nu înseamnă că trecutul îți controlează destinul. Înseamnă că experiențele anterioare pot influența felul în care înțelegi apropierea, iubirea și siguranța.

Ce legătură are atașamentul cu relațiile?

Teoria atașamentului pornește de la ideea că relațiile timpurii cu persoanele importante din viața noastră contribuie la dezvoltarea unor modele despre noi înșine și despre ceilalți.

În timp, aceste modele pot influența felul în care:

  • percepem apropierea;
  • răspundem la respingere;
  • gestionăm separarea;
  • cerem sprijin;
  • oferim și primim afecțiune;
  • reacționăm atunci când ne simțim amenințați în relație.

De aceea, atunci când vorbim despre tipare în relații, stilul de atașament poate fi o piesă importantă din puzzle. Dar este important să nu transformăm stilurile de atașament în etichete rigide. Nu ești „un anxios”, „un evitant” sau „un securizant” pentru tot restul vieții. Modul în care relaționezi poate varia în funcție de relație, experiențe, context și etapa vieții.

Atașamentul anxios și nevoia de apropiere

O persoană cu trăsături de atașament anxios poate fi foarte atentă la semnalele partenerului. Un mesaj care întârzie. Un ton diferit. O zi în care partenerul pare mai distant. O schimbare de comportament.

Aceste lucruri pot activa întrebări precum:

  • „S-a schimbat ceva?”
  • „Mai este interesat?”
  • „Oare mă va părăsi?”

Când apare nesiguranța, persoana poate căuta și mai multă apropiere, confirmare sau reasigurare.

Poate trimite mai multe mesaje, poate cere explicații, poate analiza excesiv comportamentul partenerului sau poate încerca să repare rapid orice tensiune.

Problema este că aceste comportamente pot deveni, uneori, parte dintr-un cerc vicios. Cu cât unul caută mai multă apropiere, cu atât celălalt poate simți mai multă presiune și se poate retrage. Iar retragerea poate intensifica și mai mult anxietatea.

Atașamentul evitant și nevoia de distanță

La polul opus, o persoană cu trăsături de atașament evitant poate avea nevoie de mai multă autonomie și poate resimți apropierea emoțională intensă ca fiind inconfortabilă.

Poate fi dificil să vorbească despre vulnerabilitate. Poate minimaliza nevoile emoționale. Poate avea nevoie să se retragă după conflicte. Sau poate simți că relația devine „prea mult” atunci când partenerul dorește mai multă apropiere.

Asta nu înseamnă că persoana evitantă nu iubește. Uneori, retragerea este o strategie de protecție, nu lipsa sentimentelor.

Dar atunci când retragerea devine principalul mod de a gestiona apropierea și conflictul, relația poate avea de suferit.

Ce se întâmplă când stilurile de atașament se întâlnesc?

Una dintre dinamici des întâlnite este cea dintre o persoană care caută apropiere și una care caută mai multă distanță.

Se poate forma un ciclu:

Unul se apropie → celălalt se retrage → primul insistă → celălalt se retrage și mai mult.

Și fiecare persoană ajunge să confirme povestea celuilalt. Cel care caută apropierea poate gândi:

„Vezi? Nu îi pasă suficient.”

Cel care se retrage poate gândi:

„Vezi? Nu îmi respectă spațiul.”

În realitate, amândoi pot reacționa la aceeași nevoie fundamentală: nevoia de siguranță. Doar că încearcă să o obțină în moduri diferite.

De ce ne atrag uneori partenerii indisponibili emoțional?

Aceasta este una dintre întrebările pe care le aud frecvent în contextul relațiilor: „De ce mă atrag oamenii care nu sunt disponibili pentru mine?”

Nu există un singur răspuns. Uneori este vorba despre familiaritate. Uneori despre modul în care interpretăm intensitatea drept iubire. Uneori despre nevoia de validare. Uneori despre speranța că, dacă persoana respectivă ne va alege în cele din urmă, vom demonstra că suntem suficient de buni. Și uneori este pur și simplu vorba despre faptul că am întâlnit o persoană nepotrivită pentru noi.

Este important să nu transformăm orice alegere romantică într-o explicație psihologică profundă.Dar dacă observi că același tip de relație se repetă, merită să te întrebi ce anume te atrage și ce anume tolerezi.

Intensitatea nu este întotdeauna intimitate

Uneori confundăm intensitatea emoțională cu conexiunea.

O relație cu multă incertitudine poate produce emoții foarte puternice.

  • Așteptarea unui mesaj.
  • Împăcarea după o ceartă.
  • Teama că vei pierde persoana.
  • Momentele în care partenerul se apropie după o perioadă de distanță.

Toate acestea pot crea o experiență emoțională foarte intensă. Dar intensitatea nu este același lucru cu siguranța emoțională.

O relație sănătoasă poate fi profundă fără să fie permanent dramatică. Poate exista pasiune fără incertitudine constantă. Și poate exista apropiere fără să trebuiască să demonstrezi în fiecare zi că meriți să fii iubit(ă).

„Dar eu nu vreau să repet povestea părinților mei.”

Poate ai crescut într-o familie în care existau conflicte constante, distanță emoțională, critică, control sau dificultăți în exprimarea afecțiunii.

Și poate îți spui:

„Eu nu voi avea niciodată o relație ca aceea.”

Uneori, însă, observăm cu surprindere că anumite dinamici apar din nou în viața noastră adultă. Asta nu înseamnă că ai copiat pur și simplu relația părinților. Și nici că tot ceea ce se întâmplă în relația ta este determinat de copilărie.

Experiențele timpurii sunt doar una dintre componentele care pot influența modul în care relaționăm. Contează și experiențele ulterioare, personalitatea, relațiile pe care le avem, contextul actual și alegerile pe care le facem.

Trecutul poate influența un tipar. Nu trebuie să îi decidă finalul.

Cum îți dai seama că ai un tipar relațional?

Poți începe prin a observa.

Întreabă-te:

  • Ce tip de persoane mă atrag în mod repetat?
  • Ce se întâmplă în relațiile mele după ce trece perioada de început?
  • Cum reacționez atunci când partenerul se îndepărtează?
  • Cum reacționez atunci când partenerul vrea să fie foarte apropiat?
  • Îmi este ușor să spun ce am nevoie?
  • Îmi este ușor să spun „nu”?
  • Ce fac atunci când apare un conflict?
  • Fug, atac, insist, tac sau încerc să repar imediat?
  • Ce lucruri accept de teamă să nu pierd relația?
  • Ce presupun despre mine atunci când partenerul nu răspunde cum îmi doresc?
  • Ce presupun despre celălalt?
  • Care este povestea care se repetă în relațiile mele?

Nu trebuie să găsești imediat răspunsul. Uneori, simplul fapt că începi să observi este primul pas.

Cum se poate schimba un tipar relațional?

Un tipar nu se schimbă doar pentru că îl recunoști. Dar recunoașterea lui este un început. Schimbarea presupune, de multe ori:

1. Să observi ce se întâmplă

În loc să reacționezi automat, începi să observi: „Ce s-a activat în mine acum?”

2. Să înțelegi ce se află în spatele reacției

  • Poate nu este doar furie.
  • Poate există frică.
  • Poate nu este doar nevoie de control.
  • Poate există nesiguranță.
  • Poate nu este doar retragere.
  • Poate există teamă de respingere sau de vulnerabilitate.

3. Să înveți să îți exprimi nevoile

A avea nevoi nu este o slăbiciune. Problema apare atunci când ne așteptăm ca partenerul să le ghicească sau când încercăm să le obținem prin critică, retragere sau manipulare.

4. Să construiești limite mai sănătoase

O relație sănătoasă nu presupune să te abandonezi pentru a păstra apropierea.

5. Să alegi diferit

Poate cea mai dificilă parte este să observi că uneori nu doar reacțiile trebuie schimbate, ci și alegerile.

  • Să alegi un partener disponibil emoțional.
  • Să nu confunzi indisponibilitatea cu misterul.
  • Să nu confunzi anxietatea cu iubirea.
  • Să nu confunzi sacrificiul de sine cu loialitatea.

Se poate schimba stilul de atașament?

Da, modul în care relaționăm se poate modifica.

Experiențele relaționale sănătoase, autocunoașterea, relațiile semnificative și psihoterapia pot contribui la dezvoltarea unor moduri mai sigure de a relaționa.

Dar schimbarea nu înseamnă să îți pui o nouă etichetă.

Nu este:

„Am fost anxios, acum sunt securizant.”

Este mai degrabă un proces în care înveți să:

  • observi ce simți;
  • îți înțelegi reacțiile;
  • tolerezi mai bine apropierea sau distanța;
  • comunici mai clar;
  • pui limite;
  • ceri ceea ce ai nevoie;
  • alegi relații mai compatibile cu tine;
  • gestionezi conflictele fără să pierzi conexiunea.

Când poate ajuta psihoterapia?

Dacă observi că aceleași tipare apar în mod repetat în relațiile tale și că, deși le înțelegi, îți este dificil să le schimbi, psihoterapia poate fi un spațiu util pentru explorare.

În terapie poți analiza nu doar ce faci, ci și:

de ce faci acel lucru, ce simți în acel moment, ce încerci să protejezi și ce ai nevoie de fapt.

Nu este vorba despre a găsi vinovați. Nici despre a da vina pe părinți sau pe foștii parteneri.

Este despre a înțelege mai bine propria poveste și despre a avea mai multă libertate în alegerile pe care le faci astăzi.

Nu ești condamnat(ă) să repeți aceeași poveste

Faptul că ai avut mai multe relații care au semănat nu înseamnă că toate relațiile tale viitoare vor arăta la fel.

Un tipar poate fi observat. Poate fi înțeles. Și poate fi schimbat.

Poate nu poți controla cine apare în viața ta. Dar poți învăța să observi pe cine alegi, ce accepți, cum reacționezi și ce fel de relație construiești.

Iar uneori, schimbarea începe cu o întrebare simplă: „Ce anume din această relație îmi este familiar și de ce?”

Dacă simți că relațiile tale repetă aceeași poveste

Dacă te regăsești în aceste tipare și simți că ai vrea să le înțelegi mai profund, terapia de cuplu online sau psihoterapia individuală pot oferi un spațiu în care să explorezi ceea ce se întâmplă.

Uneori este nevoie să lucrăm asupra dinamicii dintre doi parteneri. Alteori, este util să începi individual, pentru a înțelege propriile reacții, nevoi și tipare relaționale.

Descoperă terapia de cuplu online

Descoperă psihoterapia online

Vrei să fii la curent cu articolele noi?

Vei primi până la maxim 2 articole pe lună! Citește privacy policy pentru detalii despre confidențialitatea datelor tale.

Coș0
Nu sunt produse în Coș
Continuă să cumperi
0