Înainte să te iubesc, am să te părăsesc…

”Înainte să te iubesc, am să te părăsesc. Înainte să fiu cineva pe care lași în urmă, am să îți frâng inima ca să nu mi-o frângi tu pe a mea. (…) Chiar dacă nu sunt aici ca să rămân, tot vreau inima ta la pachet.„ (Chainsmokers – Takeaway)

Văd tot mai mult acest tip de gândire. Frica, orgoliul, rănile nevindecate, mândria și egoismul transformă orice șansă de a te bucura de ceva frumos într-un chin.

Toate iau locul iubirii și începe întrecerea. Cine este primul care rănește? Cine e mai rănit? Cine e mai „puternic”? Cine pleacă primul?

Am ajuns să fugim atât de tare de iubire, încât băgăm la înaintare durerea, fricile, rănile și orgoliul pentru a nu ne da nici măcar o șansă să simțim cu adevărat ceva.

Ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de sufletele noastre, ne îndepărtăm unii de ceilalți. Fiecare trăiește în bula personală de „siguranță”. Prea puțini își mai deschid sufletele și au curajul să mai iubească. Ba chiar mai rău, îi fac pe alții să își deschidă inima iar odată ce au obținut asta, își iau „iubirea” și pleacă.

Iubirea nu apare și dispare peste noapte. Se crește, se îngrijește constant și de toți cei implicați. Iubirea poate exista pur și simplu, dar pentru a rămâne trebuie cultivată, hrănită și îngrijită.

Același lucru e valabil și pentru iubirea de sine!