Setarea limitelor la locul de muncă oferă un sentiment de siguranță și ne permite să ne prioritizăm nevoile, dorințele și valorile.

Ele sunt sănătoase pentru că ajută la stabilirea respectului reciproc, promovează bunăstarea emoțională și mențin o comunicare sănătoasă.

Cât de des îți stabilești obiective? Cât de des îți revizuiești lista?

Știm cu toții că stabilirea obiectivelor este importantă, este esențială să putem înainta. Îți dau direcție și scop.

Din păcate, nu suntem toți conștienți de asta. Din cele 8 miliarde de oameni de pe acest pământ, doar aproximativ 3% dintre adulți își notează obiectivele.

Setarea de obiective nu este ceva nou, cu siguranță. La urma urmei, mulți dintre noi ne stabilim obiective în viața personală.

Să lămurim de la început:

Ce sunt obiectivele?

Sunt treptele către atingerea unui scopul. Obiectivele sunt afirmații concise, specifice, care indică ceea ce îți dorești să schimbi și de ce, unde, cât și când.

Dobândirea unui sentiment de valoare de sine poate fi o călătorie și este un pas important către o viață împlinită și încrezătoare.

Există o multitudine de cuvinte care vorbesc despre felul în care ne gândim, felul în care simțim și felul în care acționăm legat de noi înșine.

Ce ne face să ne valorificăm cu adevărat?

„Nu” un cuvânt atât de mic cu atât de multă putere. Conține o forță invizibilă care-l face să fie perceput ca excesiv de opresiv sau chiar ca un cuvânt jignitor. Suntem adesea învățați că să spunem „nu” este un lucru negativ, că îi rănește pe cei din jurul nostru și ne face să pierdem oportunități […]

De ce simt că nu sunt suficient de bun? Este o întrebare pe care o aud, deseori, de la persoane cu rezultate remercabile, cu vieți minunate, dacă este să le privim din alți papuci.

Să te accepți așa cum ești și să fii mulțumit de cine ești nu înseamnă să te complaci în pasivitate sau în resemnare. Să te accepți așa cum ești e o dovadă de curaj.

Curajul de a te vedea așa cum ești, cu bune sau mai puțin bune, de a nu te lăsa copleșit de neajunsuri, de a merge înainte, a evolua știind exact, tot timpul unde ești și de ce ești capabil.

„Desigur că toate astea se întâmplă în capul tău, Harry, dar de ce ar însemna asta că nu e real?” (Albus Dumbledore în „Harry Potter”)

Ceea ce gândim ne definește viața.
Tocmai pentru că se întâmplă în capul nostru, lucrurile devin realitatea noastră. Ceea ce ne spunem în mod repetat ajunge să ne definească.

„Eu pot” – putința – desemnează capacitatea de a gândi și a acționa asupra realității, de a modifica ceea ce este în noi și lucrurile din jur.

„Eu nu pot” – neputința – ne face să trăim contrarul: să simțim, pe bună dreptate sau nu, că nu putem face nimic, că nu putem schimba nimic în jurul nostru sau în noi.

Parenting este un cuvânt tot mai des întâlnit. În terapie există un stereotip care spune că toate problemele unei persoane vor fi puse pe seama părinților. Și chiar nu este mereu cazul.

Nu putem nega nici ceea ce spun zeci de ani de cercetare psihologică despre faptul că abordarea parentală poate influența modul în care un adult abordează relațiile, provocările și oportunitățile.

Asta nu înseamnă că un adult nu se poate schimba, la fel cu nici un părinte nu e musai să rămână la fel.

Curaj, responsabilitate și vulnerabilitate. Astea consider eu că sunt trăsăturile principale ale unui om care ia decizia importantă de a căuta sprijin.

Nu e cel mai ușor lucru să ceri ajutor, știu prea bine, dar știu la fel de bine că e primul pas pentru mai bine în viața fiecăruia. Am vorbit despre asta în articolul de săptămâna trecută și am promis că revin cu detalii.

În experiența mea de lucru până acum am văzut că sunt câteva arii principale în care e nevoie de sprijin. Din cel specializat.

Simți că porți cu tine un secret și, în absolut orice situație, trebuie să ai mare grijă cum te porți, ce spui și ce faci pentru ca ceilalți să nu îl afle. În fiecare secundă ești în alertă și trebuie să menții aparențele.

Secretul pe care îl ai e acela că te simți ca un fals, ai impresia că în orice moment vei fi descoperit făcând o fraudă chiar și atunci – sau mai cu seama atunci când ai un succes. Te simți ca și cum nu aparții contextului în care ești și ai ajuns acolo doar printr-un noroc chior.

Starea în care ne aflăm la un moment dat se datoreazǎ relației de interdependență în care se află mintea și corpul nostru.

Asta ne spune principiul nr.17 din NLP: Mintea și corpul sunt părți ale aceluiași sistem.

Orice schimbare survenită într-o parte a acestui sistem se răsfrânge asupra celeilalte părți.

Modul în care gândim influențeaza instantaneu tensiunea musculară, felul în care respirăm, postura, emoțiile, nivelul general al funcționării biochimice.

Scopul acestui sistem este să ne ajute să realizăm atunci când avem stări sau convingeri care ne limitează viața și să putem începe să le schimbăm.

Dacă ai avea acum de ales să rămâi în orașul în care locuiești sau să te muți într-altul, cum ai face alegerea? Care e procesul tău interior, adică?

Majoritatea dintre noi facem alegerea asta analizând tot soiul de informații la care avem acces în momentul respectiv. Adunăm date, le punem pe hârtie, facem liste pro și contra, discutăm cu familia, apropiații, specialiștii. În esentă, ne facem o idee despre care dintre cele două variante este potrivită cu tot ceea ce putem ști în acel moment.

Văzusem cu ceva vreme în urmă pe marele net o poză care mi-a rămas în minte multă vreme.

Era un omuleț zâmbitor pe o ploaie torențială, cu o umbrelă în mână. Dar nu-și ținea umbrela deasupra capului, că deasupra unei floricele firave. Intenția lui evidentă era să o protejeze de ploaie. O intenție admirabilă.

Dar oare îi făcea bine florii?

Te invit să-ți exersezi un pic imaginația alături de mine. Sau, cine știe, poate chiar ți s-a întâmplat asta vreodată.

Copilul tău vine de la școală abătut și-ți spune: „Am făcut o prostie. Profesorul m-a întrebat ceva, iar eu am mințit. Îmi pare rău, sunt un mincinos.”

Treaba este că orice…

Știți bancul cu iepurașul care găsise 50 de ouă și se ducea să-i ceara ursului o tigaie? Este exemplul perfect pentru subiectul de astăzi.

Dacă privim prin ochii ursului, reacția iepurașului e greșită, nu? El nu are contextul care l-a făcut pe bietul iepuraș înfometat să se comporte așa. Hai să vedem mai mult. (Am pus bancul la final pentru cei care nu-l știți.)*

Principiul 8 din NLP spune că în contextul potrivit, orice comportament are valoare. Cu alte cuvinte, comportamentul în sine nu este bun sau rău, ci depinde de context.

Repetiția este mama învățăturii, așa se spune. Dar, uneori, intensitatea i-o ia înainte.

Principiul NLP care spune că oamenii au abilitatea de a învăța ceva dintr-o singură experiență se referă atât la situații neplăcute, cât și la situații plăcute, dorite.

De ce avem nevoie ca să învățăm în felul ăsta, din prima, o credință sau o abilitate, o lecție, o informație?

Suntem dotați, din născare, cu toate resursele posibile pentru orice situație pe care viața ne-ar aduce-o în față. Putem face tot ce ne dorim.

Pentru că mașinăria pe care o numim creier are capacitatea de a învăța orice.

Unul dintre principiile NLP spune că fiecare dintre noi suntem capabili să învățăm ceva, dacă altcineva a făcut-o deja. Și eu aș merge și mai departe și completez cu încă o convingere: dacă nu a fost făcut încă, ai tu șansa să fii prima persoană care face acel lucru.

Sigur, asta nu înseamnă că e obligatoriu să înveți orice poate să facă altcineva. Și nu e nici ecologic pentru tine.

Dar ține minte asta: poți face asta, atâta vreme cât are sens pentru tine și te ajută.

Fiecare problema cu care ne confruntăm are minim o soluție care, dacă ne dăm voie să privim detașat (și reusim), ne poate scoate din impas.

Facem împreună un exercițiu de imaginație? Gândește-te de câți ani există oameni pe pământ și încearcă să estimezi câți oameni s-au perindat pe el, în total, de la începuturi până azi.

Cu această imagine – sau cifră – în minte, gândește-te la o problemă cu care te confrunți și este stresantă pentru tine, una căreia ți se pare că nu-i găsești soluție.

Întrebarea mea pentru tine este: crezi că situația ta a mai dat bătăi de cap cuiva pe lumea asta în toată existența umanității?

Știți povestea cu abonamentul la sală? Cea în care personajul principal își face abonament la sală – pe 1 ale lunii, desigur – îl pune (abonamentul) în portofel, la loc de cinste și se duce frumușel acasă.

După trei luni, se uită în oglindă și cugetă, puțin revoltat: „Nu înțeleg ce se întâmplă cu abonamentul ăsta. Mâine o să mă duc până la sală să văd eu ce plătesc la el și de ce nu funcționează!”

Nu fac niciodată o greșeală de două ori. O fac de trei-patru ori, ca să fiu sigură.

Se mai regăsește cineva? 🙂

De cele mai multe ori, marile adevăruri ajung să fie spuse în glumă. Cam așa și cu vorba de mai sus.

Până la urmă, ce înseamnă un eșec?

Ideea că în 2-3 ședințe de terapie sau coaching putem să rezolvăm o situație ceva mai complexă este destul de improbabilă.

Chiar dacă, cu o întrebare bine plasată a terapeutului, reușim să descoperim exact care este cauza tiparului pe care îl repetăm, tot rămâne cea mai importantă parte de parcurs: schimbarea.

Miercuri am postat ceva similar. Am să revin la ideea de acolo…

Chiar dacă i-am dat ca denumire un termen ce pare că nu are corespondent în română, bullying-ul nu este ceva chiar nou. Sunt convinsă că dacă ne gândim la situații din istorie în care oamenii, indiferent de vârstă, au fost batjocoriți, ne dăm seama că e cam același lucru. Este mai vizibil în timpurile noastre, e adevărat, și a căpătat valențe noi pentru că vine la pachet cu libertatea de exprimare.

nd auzim termenul de bullying, primul instinct este să ne gândim la un copil sau o gașcă de copii care se iau, mai mult sau mai puțin agresiv, de alt copil. De obicei, copiii „cool” se iau de cei retrași, timizi, nesiguri.

Câți dintre noi n-am auzit asta crescând? Majoritatea copiilor încă o aud. Este o replica ce se perpetuează până în ziua de azi, ca un ecou care se propagă, sigur și precis. Vine din urmă cu foarte mulți ani și a trecut ca o moștenire, de la o generație la alta.

Unii au refuzat această moștenire, în timp ce alții au ales să și-o asume, dar și să o paseze mai departe.

Ce se întâmplă atunci când ni se interzice să plângem?

Ți s-a răspuns vreodată cu „nu are sens să fii trist, revino-ți!”? Sau că ar trebui să gândești logic, nu să te lași purtat de emoții?

Dacă ți-aș spune că emoțiile nu țin câtuși de puțin de logică, ce mi-ai răspunde?

Cel mai probabil, ceva de genul „logic că emoțiile nu țin de logică!”.

Teoria celor trei creiere ne arată exact de ce emoțiile nu țin de logică.

Cum, oricât de mult ne-am propune noi să fim logici în momente de „criză”, uneori pare că este ceva din interior care ne sabotează orice încercare de a ne păstra cumpătul.

Suntem puși zilnic în situația de a lua decizii, de a trage concluzii și toate acestea provin din propria percepție asupra exteriorului. De aceea, e foarte important să înțelegem că “oamenii reacționează și răspund în conformitate cu hărțile interioare” și nicio hartă individuală nu e mai “reală”, mai “bună”, mai “adevărată”, mai “obiectivă” decât alta.

Evenimentele din trecut nu le putem modifica, însă ce putem face e să ne modificăm modul în care privim experiența. Prin urmare, putem acționa asupra mecanismelor percepției pentru a fi mai adaptabili.

Săptămâna trecută s-a întâmplat să discut cu doi oameni angajați la companii diferite care mi-au spus, în esență, același lucru despre modul în care se întâmplă lucrurile în compania lor: nu se simt apreciați, respectați la locul de muncă și nu mai au rezultatele dorite.

M-am dus repede la Google și-am căutat „ce se măsoară în evaluările angajaților. Nu că n-aș fi văzut astfel de procese până acum, dar am fost curioasă să văd ce se recomandă public pe site-urile de specialitate.

În majoritate covârșitoare, rezultatele căutării vorbesc despre performanță – stabilirea standardelor de performanță, măsurarea performanței efective, compararea acestor două etape și feedbackul oferit angajatului.

Sunt curioasă dacă te-ai regăsit în vreuna dintre vocile despre care am povestit săptămâna trecută, în partea întâi. ☺️Dacă nu, e posibil să nu fi discutat încă despre cea care e predominant activă la tine. Cel mai probabil este, totuși, să nu fie vorba doar despre una, ci să fie o combinație care se schimbă și după contextul în care te afli.

Hai să vedem cu ce daruri vin și cele patru despre care nu am vorbit încă: victima, negativistul, persecutorul și observaatorul.

Bine ai revenit la discuția despre Echipa Interioară și contribuția cu care a venit Virginia Satir, în construirea abordării NLP. Dacă nu știi despre ce vorbesc, citește și articolul „Fiecare dispunem de o întreagă echipă” pentru a avea o privire de ansamblu asupra ideii.

Menționam în articolul trecut că avem o echipă interioară care se manifestă sub forma a 8 voci diferite: criticul, creatorul de scuze, îngrijotarul, protectorul, victima, negativistul, persecutorul, observatorul. În NLP, a fost folosit pentru direcționarea percepției către setarea și atingerea obiectivelor raportat la convingerile și limitările interioare și exterioare.

      Ce ne ajută să descoperim, despre noi înșine, fiecare dintre aceste voci?

Interacțiunea în cadrul unei echipe poate fi problematică sau, cel puțin, ciudată. Comunicarea este cheia succesului, însă cum o facem bine?

Cine mă cunoaște și m-a auzit vorbind despre ceea ce fac, știe cât de pasionată sunt și cât de dragă îmi este abordarea NLP.

Ce puțini știu este că „relația” noastră a început foarte prost și a durat foarte mult până când am reușit să ne „împrietenim”.

Dacă îmi vei acorda 2 minute, îți voi povesti cât pot de scurt cum a fost pentru mine să trec prin tot procesul, care au fost piedicile și greutățile mele și ce m-a ajutat, în final, să mă regăsesc și să descopăr valoarea pe care mi-o poate aduce programarea neurolingvistică (NLP).

Vestea bună este că suntem unici, deci diferiți. Vestea proastă este că suntem unici, deci diferiți. ?

Ca să împăcăm cu succes cele două vești, e important să ne înțelegem manifestările, modalitațile de comunicare și interacțiune, pentru că în anumite puncte ele se suprapun cu ale celorlalți, iar în altele se ciocnesc.

Am vorbit în articolul de data trecută despre cele 8 voci interioare și cum le manifestăm. Fiecare dintre noi este, de fapt, un amestec al acestora, cu una sau două dintre ele predominante.

Asta se traduce în 5 tipuri de comunicatori pe care i-a definit tot Virginia Satir. Hai să le descoperim și să le înțelegem pentru a gestiona mult mai eficient relațiile cu cei din jur, cu echipele din care facem parte

Principiul repetiției se referă la faptul că suntem ghidați, conștient sau inconștient, să retrăim aceleași scenarii vechi, pe care le cunoaștem deja și care ne produc o plăcere imediată, prin simplul fapt că ne mențin în zona de confort.

Asta nu înseamnă că suntem masochiști când alegem aceleași tipare toxice pentru relațiile noastre sau alte situații din viața noastră.

Principiul repetiției face referire la o nevoie neuronală profundă, o nevoie a creierului nostru, de a face un minim de efort în acțiunile de zi cu zi.

Dacă ți s-a părut că e o sămânță de adevăr în vorba aia cu „șapte din vocile din capul meu spun că le e somn, iar a opta se întreabă dacă pinguinii au genunchi”, s-ar putea să nu greșești.

Fiecare avem în noi o întreagă echipă, 8 voci interioare, definite de Virginia Satir, psihoterapeut de familie și terapie sistemică. Ea a conceput procesul și conceptul de validare umană. Abordarea ei către terapie a fost unică și dintr-o nouă perspectivă.

În articolul CUM SE NASC TIPARELE DIN VIAȚA NOASTRĂ? am menționat trei dintre principiile psihanalizei, unul fiind principiul constanței.

consuma cât mai puține resurse, care totodată să ne obțină cât mai multe rezultate pentru a obține plăcerea imediată.

na dintre nevoile noastre cele mai profunde este aceea de constanță, care este dată de recurența cu care parcurgem evenimentele zilnice din viața noastră și nu numai.

Dacă „suntem ceea ce mâncăm”, eu te-aș întreba cum e cu „suntem ceea ce simțim și gândim”?

Răspunsul are de-a face cu deciziile, gândurile și emoțiile noastre și cu modul în care ne afectează ele sănătatea corpului fizic.

Aceasta se numește psihosomatică*.

Vrei să știi cum funcționează?

Am vorbit deja în 5 articole până acum, despre modelul VAKOG și apoi, pe rând, despre cum se manifestă Vizualul, Auditivul, Kinestezicul și Auditiv-Digitalul ca și forme de manifestare în comunicare și nu numai.

În articolul de astăzi vreau să fac o paralelă între ele și să clarific puțin care este dinamica pe care o poți regăsi în cadrul unei echipe.

Așadar, vorbesc despre Manifestarea fiecăruia, Nevoile, posibilele Conflicte precum și 5 variante de Rezolvare și prevenire a acestora.

Poate te-ai întrebat ce este NLP-ul și cum poate să te ajute el în viață. Nu? Ok, atunci poate te-ai întrebat măcar o dată de ce faci uneori aceleași alegeri nepotrivite ori ineficiente sau de ce schimbi atât de greu, spre deloc, unele obiceiuri. Asta parcă sună cunoscut, nu?

Ei bine, ca să-ți răspunzi la al doilea tip de întrebări, îți dau câteva idei azi despre NLP.

Programarea pe care o studiază NLP-ul pornește de la exemplele pe care le-am văzut în primul rând în copilărie, tipare de comportament moștenite, conștient sau nu.

Ea conține toată informația și experiența pe care…

În ultimele articole am vorbit despre modelul VAKOG și apoi, pe rând, despre fiecare dintre „actorii” acestui model în parte. Despre Vizual, Auditiv și Kinestezic poți citi și vedea dacă te regăsești.

De la sfârșitul fiecărui articol poți descărca chestionarul care te ajută să descoperi care este limbajul tău principal și, apoi, poți merge la articolul specific rezultatului tău să vezi în ce măsură simți că te descrie.

Ultima parte din modelul VAKOG se referă la auditiv-digital.

Ce înseamnă de fapt asta?

În articolul trecut am vorbit despre strategia Walt Disney de setare a obiectivelor, unde am descris cu ce daruri vin fiecare dintre aceste roluri adoptate de el.

În acest articol, continuăm discuția despre cum putem folosi, în mod conștient, darurile fiecărui rol în parte, astfel încât să ne putem atinge cu succes obiectivele.

Cum putem trezi aceste aspecte?

Exersând un discurs interior specific fiecărei părți care se poate porni cu câteva întrebări țintite:

Până acum am vorbit despre modelul VAKOG, în general, precum și specific despre vizual și auditiv ca și tipuri de manifestare și comunicare.

Cum ziceam și în articolele trecute, fiecare avem un mod specific prin care ne formăm experiența.

Acea Hartă Interioară care ne trasează limitele experienței personale, subiective, este definită de aceste sistemele reprezentaționale, care ne sunt cunoscute simplu drept simțuri.

Astăzi focusul este pe kinestezic, ca și tipar de manifestare și comunicare.

Dacă poți visa ceva, îl poți realiza.

Asta spunea Walt Disney, omul și geniul care a creat o lume incredibilă prin animație, atingând milioane de vieți.

Interesant este că Walt Disney avea o întreagă strategie în spatele…

Modul în care suntem predispuși să ne raportăm la lumea exterioară ne determină felul în care o interpretăm.

Cu alte cuvinte, ca și persoane vizuale, vom fi mai impresionați de lucrurile pe care le vedem.

Ca persoane focusate mai mult pe auz, sunetele și vocile celorlalți vor avea un impact mai mare. Ca persoane kinestezice, ceea ce simțim, atât emoțional cât și fizic, vor contura calitatea experiențelor noastre.

Experimentarea vieții prin simțuri este ce ne ajută să învățăm despre noi înșine, despre ceilalți și este modalitatea prin care ne formăm experiența de viață.

Am ajuns la următorul articol din seria celor despre tipuri de comunicatori, pornind de la modelul VAKOG.

În acest articol voi vorbi despre persoanele Auditive.

Modelele de succes există în viața noastră.

Îți poate părea imposibil, dar faptul că nu oricine poate avea succes sau că avem nevoie de ceva special ca să-l obținem este un mit.

Unul pe care, de altfel, l-am văzut combătut de multe ori în practica mea cu cei cu care lucrez individual sau în grup, prin NLP.

Cum facem să le vedem și să le folosim?

Îți dau un exemplu personal. Eu mă pricep foarte bine să-mi gestionez timpul, să mă organizez.

Pornind de la modelul VAKOG știu că sunt preponderent vizuală și mă folosesc de asta atunci când îmi creez programul pentru orice activitate.

Încă de când ne naștem, avem o predispoziție către unul dintre simțuri, atunci când vine vorba să învățăm despre lume.

Unii preferă să vadă pentru a înțelege lumea, alții mai degrabă rețin ce aud, în timp ce unii preferă experiența directă, explorarea prin senzații fizice și emoționale.

Experimentarea vieții prin simțuri este ce ne ajută să învățăm despre noi înșine, despre ceilalți și este modalitatea prin care ne formăm experiența de viață.

În articolul trecut, despre tipurile de comunicatori, am scris despre VAKOG și ce reprezintă acest model de comunicare din NLP.

În acest articol vorbesc despre persoanele Vizuale.

Cum înțelegem și gestionăm relațiile cu ceilalți – modelul VAKOG

De la cele personale la cele profesionale, relațiile ne ajută să ne definim personalitatea și ne creează atitudinea. Fie în armonie, fie în conflict. Ele sunt, așadar, o continuă sursă de înțelegere a propriei persoane și a celor din jurul nostru, în orice grup ne-am afla.

Iar dacă avem chiar responsabilitatea coordonării unei echipe, e cu atât mai important să recunoaștem tipologii de comunicare ca să putem sprijini relaționarea armoioasă în cadrul ei.

Înțelegerea modelului VAKOG ne ajută să…

„Ai toate resursele în tine și poți face orice.”

Recunoașteți că ați auzit aceste vorbe și ați dat sceptici din cap cum că „Da, da, sigur. Mă știu eu mai bine și nu le am.”?

Ei bine, e posibil să le avem fără să conștientizăm asta, pentru că ele ne sunt pur și simplu… necunoscute.

Așadar, cea de-a patra zonă din Fereastra Johari, despre care am vorbit până acum, este Necunoscutul.

Până acum am înțeles că în Arenă și Mască există informații asupra cărora facem noi înșine alegeri conștiente:

Din ce motiv nu ne găsim singuri răspunsurile?

De cele mai multe ori se întâmplă, de fapt, să nu găsim întrebarea potrivită care să ne ofere răspunsul căutat.

V-am vorbit în articolul de data trecută despre conceptul Ferestrei Johari și spuneam că este un instrument care lămurește pozițiile perceptuale în diferitele situații și relații în care ne căutăm răspunsurile.

Cele două puncte de vedere pe care le-am prezentat țin de o alegere conștientă pe care o facem:

Întrebările sunt foarte importante în viața noastră. Chiar dacă nu ne place, o întrebare bine pusă ne poate oferi răspunsurile căutate.

Vrem, nu vrem, întrebările sunt foarte importante în viața noastră. Chiar dacă nu mereu ne place, o întrebare bine pusă ne poate oferi răspunsurile vitale legate de ce facem și cine suntem. Asta dacă și răspundem la ele, evident.

Ce ne facem, însă, atunci când răspunsurile se lasă așteptate? Atunci când ne întrebăm ce ne face să ne blocăm, să reintrăm în aceleași tipare sau să nu atingem succesul?

„În timp ce creierul înseamnă percepție, mintea înseamnă interpretare.” – Dr. Lissa Rankin

Mintea ne minte este o propoziție care mi-a rămas de mulți ani… în minte.

Care este diferența dintre minte și creierul și cum folosim asta?

Superstițiile și convingerile merg mână în mână și sunt cauza lucrurilor care ni se întâmplă, sau nu. Azi este vineri, 13. Da, ziua fatidică de care mulți se sperie, pentru că se zice că aduce ghinion. În același timp, este o zi pe care câțiva o consideră ziua lor norocoasă. Care e treaba cu ziua […]

Comunicarea cea mai eficientă pentru o relație este clară, directă, sinceră și fără omisiuni, fără presupuneri sau „citirea gândurilor”.

De multe ori, avem minunatul „obicei” de a ne supăra pe ceilalți pentru reacțiile lor.

Lucrul important care ne scapă din vedere este că răspunsul celui cu care vorbim este un feedback la modul nostru de comunicare.

Cum ne dezvoltăm înțelepciunea, maturitatea și stabilitatea emoționale?

Învățăm cum să ne luăm lecțiile din „greșeli” și ne dezvoltăm compasiunea față de noi înșine.

Dacă alegem să ne învinovățim constant pentru alegerile făcute, respingem lecția și tot ce vom face va fi să atragem aceleași situații din nou și din nou, până când vom fi gata să alegem lecția în locul criticii.

În procesul de dezvoltare personală, schimbarea este cheia.

Schimbarea face parte din ciclul vieții. Senzația că totul este permanent și va rămâne la fel este o iluzie, creată de minte.

Ce înseamnă de fapt să manipulezi?

Definiția din dex spune așa: „ (…) 3 Acționare, prin mijloace incorecte, pentru a reuși într-o acțiune. 4 Acționare indirectă asupra cuiva pentru a-l face să acționeze sau să gândească într-un anumit mod. 5 Luare sau ducere în mână a unui obiect în mod curent.”

Până la urmă, manipularea definește de fapt o ACȚIUNE.

Până la urmă, ce este NLP-ul?

Un set de tehnici de manipulare sau unelte pentru vindecare?

Am tot purtat discuția asta în decursul anilor.

Pe parcurs am observat că părerile sunt împărțite în 3:

Cu toții ne-am confruntat cu diferite tipuri de provocări în ultimele luni.

Am învățaț lecții, mai mult sau mai puțin grele, în urma pandemiei.

Care sunt cele mai importante lucruri pe care ar fi bine să le luăm cu noi pe mai departe?

Viața timpului ține mult de cum alegem să ne trăim viața. Altfel spus, cu cât ne dăm voie să ne conectăm mai mult, cu atât mai viu e timpul. Acum, totul ține de punctul din timp cu care alegem să ne conectăm. Trecutul și viitorul sunt doar scenarii cărora le dăm viață în mintea noastră. […]

Ieșirea din zona de confort este, deși cel mai dificil uneori, cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru evoluția noastră. Zilele trecute ascultam James Bay – Best fake smile. Mă gândeam la ce spune această melodie: „Nu trebuie să porți cel mai bun zâmbet fals al tău, nu trebuie să stai acolo […]