Contextul poate fi greșit, însă comportamentul, în sine, nu este unul greșit.
Știți bancul cu iepurașul care găsise 50 de ouă și se ducea să-i ceara ursului o tigaie? Este exemplul perfect pentru subiectul de astăzi. Dacă privim prin ochii ursului, reacția iepurașului e greșită, nu? El nu are contextul care l-a făcut pe bietul iepuraș înfometat să se comporte așa. Hai să vedem mai mult. (Am pus bancul la final pentru cei care nu-l știți.)*
Principiul 8 din NLP spune că în contextul potrivit, orice comportament are valoare. Cu alte cuvinte, comportamentul în sine nu este bun sau rău, ci depinde de context.
Putem etichete conform unui comportament
În general judecăm oamenii pentru comportamentul și reacțiile lor la un anumit moment și îi etichetăm ca fiind „agresiv”, „insensibil”, „prea curios”, „sufocant”, „naiv”, etc. Astfel, ajungem să atribuim o identitate bătută în cuie unui om, bazat pe un comportament pe care l-am observat o dată sau în mod repetat.
Comportamentul în sine nu este rău, cum nici omul nu este comportamentul său. Comportamentul poate să fie nepotrivit într-o situație, însă el nu înseamnă că omul este așa în totalitatea sa.
Etichetarea omului conform unui comportament provoacă cele mai mari daune atunci când are loc în procesul de dezvoltare psiho-emoțională și psiho-socială al unui copil. Când un copil ajunge să fie etichetat drept „obraznic”, „mincinos”, „neîngrijit”, „prost”, „gras”, copilul n-are deloc filtre pentru a se separa de etichetă în ceea ce privește cum își construiește identitatea. Drept urmare, va ajunge în viață să crească fiind convins că este toate acele lucruri care i-au fost repetate în mod constant, cu privire la unul sau mai multe dintre comportamentele pare care le-a avut.
Agresivitatea nu este un comportament greșit
Este în regulă ca un om să fie agresiv într-o situație de viața și de moarte. Dacă în acel context contează foarte mult ca cineva să ia inițiativa și să apere, agresivitatea lui nu e considerată un comportament nepotrivit. Îmi dai dreptate până aici?
Dacă, în schimb, un om este agresiv față de o persoană care nu prezintă nici un pericol, ba chiar putem să o privim ca fiind neajutorată, o victimă, schimbăm regulile jocului și spunem că persoana agresivă este bolnavă și că a scăpat de sub control, nu?
Ce cred eu că este important să înțelegem este faptul că oamenii nu sunt una cu comportamentul lor dintr-un moment sau context anume. Suntem mai mult decât depresivi, anxioși, nesiguri, leneși, neasumați, etc. Chiar mai mult, fiecare dintre acele comportamente spune, de fapt, mai multe decât lăsăm să se vadă.
Orice comportament are o rădăcină
Fiecare comportament și atitudine pe care le alegem în viață au în spate un stimul, un motiv ne face să reacționăm – să plângem, să țipăm, să ne isterizăm sau să sărim în sus de bucurie, să îmbrățisăm pe toată lumea, să fim foarte iubitori.
Atunci când un comportament ne dăunează nouă și celor din jurul nostru e important să găsim această sursă, astfel încât să putem să schimbăm modul în care reacționăm. Apoi, punând comportamentele necesare în contextele potrivite, totul capătă un alt sens și lucrurile par să înceapă să se așeze.
Totul ține de a ne da seama când este potrivit să râdem, să țipăm, să plângem, să facem o glumă mai deocheată, să fim foarte serioși, jucăuși sau fermi. Să înțelegem când avem nevoie de acea atitudine dacă vrem să trezim un anumit tip de emoție sau să avem o anumită reacție. Sunt momente în care fiecare dintre aceste comportamente este nu doar potrivit, ci și valoros.
Comportamentul este doar o reacție la ceva mult mai profund
În spatele fiecărui lucru pe care îl facem și spunem, se află ceva mult mai semnificativ. Că este frică sau furie, că este iubire sau entuziasm, că este un set de valori și principii definite la un anumit moment al vieții noastre, ceea ce gândim și simțim sunt lucrurile care ne determină acțiunile, deci comportamentul.
Unul dintre modurile cel mai la îndemână prin care putem face o astfel de modificare de comportament este ceea ce în NLP se numește recadrare și presupune conferirea unei intenții pozitive unei atitudini sau trăsături pe care o judecăm.
La fel cum o ramă foto pune margini/limite asupra a ceea ce vedem într-o imagine, tot așa cadrele de referință pe care le alegem ca urmare a convingerilor noastre despre sine, ceilalți, viață, ne pot limita percepția față de aptitudinile, abilitățile și resursele personale. Schimbând „rama”, ni se deschid alte aspecte, alte posibilități.
*Iepurașul și cele 50 de ouă
În mijlocul drumului zăcea un coș cu ouă. Iepurașul se frecă la ochi, se ciupi de urechi să se trezească și văzând că nu are halucinații se apropie, pipăi și exclamă: „Esteeee! ” După ce își reveni din șocul suferit iepurașul începu să numere ouăle. Erau 50.
Iepurașul începu să-și facă planuri cum să le gătească mai bine și ajunse la concluzia că soluția optimă este o omletă delicioasă și maaare. Plin de bucurie iepurașul se îndreptă spre casă când îl fulgeră un gând: bine, dar el era un iepuraș mic și în tigaia lui nu ar încăpea o omletă de 50 de ouă.
Apoi iepurașul își aminti de prietenul sau ursul care, fiind așa mare trebuia să aibă și o tigaie pe măsură în care iepurașul și-ar fi putut face omletă dorită. Așa că iepurașul plecă la urs să-i ceară tigaia.
Pe drum începu să se gândească:
„Ursul mă va întreba la ce-mi trebuie o tigaie așa mare. Hmm, dacă îmi zice să-i dau 10 ouă?” Iepurașul se gândi că îi mai rămân 40 care ar fi fost oricum destule pentru el.
Mai merse ce mai merse când un alt gând îi trecu prin cap: „Bine, dar dacă îmi cere 20? Eh, oricum, și 30 de ouă mi-ar ajunge să mă satur”.
Dar peste puțin timp se gândi din nou: „Dar dacă îmi cere 30 de ouă? Îmi rămân 20. Mă satur și cu atitea.”
Și apoi iar veni un gând: „Bine, dar dacă îmi cere 40 de ouă? Dar dacă mi le cere pe toate și nu mai îmi rămâne nimic?”
Între timp, iepurașul ajunsese la casa ursului. Sună furios la ușa lui și când ursul, nedumerit îi deschise ușa iepurașul țipă la el:
„Auzi, ursule, du-te dracului cu tigaia ta cu tot”.
