Conceptul de „normalitate” pare simplu la prima vedere, dar este de fapt o noțiune complexă, multidimensională, modelată de diverse perspective filosofice, socio-culturale și științifice.

Această explorare ne va ghida prin diferite interpretări ale normalității, analizând cum această idee a evoluat de-a lungul timpului și cum ne influențează percepția asupra lumii și asupra noastră înșine.

Cum construiești încredere într-o relație? Sunt sigură că te-ai întrebat sau ai fost întrebat măcar o dată în viață acest lucru. Încrederea este fundamentul oricărei relații sănătoase și durabile.

Este acea bază solidă pe care se construiesc momentele frumoase, comunicarea deschisă și intimitatea profundă. Dar cum poți să construiești încredere într-o relație?

Comunicarea la locul de muncă se poate îmbunătăți cu câteva elemente cheie. Asta poate îmbunătăți relațiile și productivitatea echipelor.

Ne petrecem primii ani din viață învățând să vorbim și tot restul vieții învățând să tăcem. Adevărul e că cele mai dureroase… adevăruri așa se spun, în glumă, pentru că realitatea e asta: comunicarea este o abilitatea ceva mai greu de stăpânit, dar foarte importantă.

Tipologii DISC pentru dinamica în echipă sunt elemente utile pentru a îmbunătăți comunicarea, productivitatea și rezultatele obținute în echipă și individual.

Ți se întâmplă să-ți fie greu când lucrezi la un proiect de grup? Există colegi pe care par să nu înțeleagă de ce fac lucrurile pe care le fac? Există întârzieri în proiectele de echipă din cauza dinamicii conflictuale de grup? Realitatea este că neînțelegerile și conflictele sunt inevitabile la locul de muncă.

Beneficiile unui mediu de lucru pozitiv sunt legate de calitatea vieții, per ansamblu.

Munca este o parte centrală a vieții noastre. O facem aproape în fiecare zi, o foarte mare parte a zilei, decenii la rând.  

Comunicarea empatică în leadership presupune empatie, o abilitate importantă cu care poți construi un mediu de încredere și relații pozitive în echipă. 

Specialiștii spun că empatia este capacitatea de a înțelege și de a împărtăși sentimentele altor oameni cu bunătate și inteligență, rezultând o comunicare mai sănătoasă. Este nevoie să te pui în poziția celuilalt, să încerci să-i înțelegi experiența și să reacționezi cu îngrijorare și compasiune.

Comunicare eficientă la locul de muncă este crucială pentru a obține rezultate optime și a menține un grad ridicat de satisfacție.

„Cea mai mare problemă a comunicării este iluzia că ea s-a întâmplat.” spunea George Bernard Shaw. 

Setarea limitelor la locul de muncă oferă un sentiment de siguranță și ne permite să ne prioritizăm nevoile, dorințele și valorile.

Ele sunt sănătoase pentru că ajută la stabilirea respectului reciproc, promovează bunăstarea emoțională și mențin o comunicare sănătoasă.

Cât de des îți stabilești obiective? Cât de des îți revizuiești lista?

Știm cu toții că stabilirea obiectivelor este importantă, este esențială să putem înainta. Îți dau direcție și scop.

Din păcate, nu suntem toți conștienți de asta. Din cele 8 miliarde de oameni de pe acest pământ, doar aproximativ 3% dintre adulți își notează obiectivele.

Setarea de obiective nu este ceva nou, cu siguranță. La urma urmei, mulți dintre noi ne stabilim obiective în viața personală.

Să lămurim de la început:

Ce sunt obiectivele?

Sunt treptele către atingerea unui scopul. Obiectivele sunt afirmații concise, specifice, care indică ceea ce îți dorești să schimbi și de ce, unde, cât și când.

Dobândirea unui sentiment de valoare de sine poate fi o călătorie și este un pas important către o viață împlinită și încrezătoare.

Există o multitudine de cuvinte care vorbesc despre felul în care ne gândim, felul în care simțim și felul în care acționăm legat de noi înșine.

Ce ne face să ne valorificăm cu adevărat?

Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi să fii într-o relație în care să nu comunici nimic cu partenerul? Sau poate știi pe cineva care are o astfel de relație? Poate ai trăit-o pe propria piele?

„Nu” un cuvânt atât de mic cu atât de multă putere. Conține o forță invizibilă care-l face să fie perceput ca excesiv de opresiv sau chiar ca un cuvânt jignitor. Suntem adesea învățați că să spunem „nu” este un lucru negativ, că îi rănește pe cei din jurul nostru și ne face să pierdem oportunități […]

Și dacă ți-aș cere să numești toate lucrurile pe care le iubești, cât timp ar dura să te numești?

De-a lungul vieții, jonglam cu multe relații – cu familia, prietenii, colegii de muncă și partenerii de cuplu. Există, însă, o relație pe care, de cele mai multe ori, ajungem să o neglijăm: cea cu noi înșine.

Chiar dacă nu te simți deosebit de puternic în acest moment, uite-te în urmă și observă cât de departe ai ajuns. Ești aici, chiar acum, viu și puternic mai mult decât realizezi. Și ai răbdare cu tine însuți.

Stabilirea limitelor în relație pentru armonie în cuplu este unul dintre ingredientele cheie care contribuie la succesul unei relații.

S-ar putea ca atunci când auzi cuvântul „limită” să-ți imaginezi pereți înalți care te despart de alți oameni. Într-un fel, așa este. Dar limitele nu sunt neapărat un lucru rău. De fapt, ele sunt un ingredient important în relații sănătoase și echilibrate.

Este important să înțelegem ce nevoi și valori avem în relația de cuplu. Nevoile și valorile noastre, joacă un rol extrem de important.

Primul pas este să înțelegem de ce și cât contează să ne cunoaștem propriile nevoi, fie că-i nevoie de spațiu, de liniște, de a fi respectat, de a primi de la partener un anumit tip de reacție când îi împărtășesc ceva, etc.

Cum îmbunătățim comunicarea în cuplu? Cum să comunicăm eficient și să ne conectăm mai ușor cu partenerul nostru?

Fiind unul dintre aspectele importante, deprinderea artei de a comunica în cuplu este – sau ar fi bine să fie – o prioritate.

Rolul comunicării în relațiile sănătoase determină în mod direct gradul de intimitate, stabilitate și siguranță trăit de parteneri.

Cu toții tânjim după conexiune, este în firea umană. O căutăm în familie și printre prieteni și când nu o facem, ne simțim izolați și neînțeleși. Iar asta ne face să lăsăm emoțiile negative să conducă la certuri sau, mai rău, să încetăm să mai comunicăm.

Comunicarea este una dintre cele mai importante abilități din viață.

Importanța comunității este dată de construirea de conexiuni spirituale puternice.

Suntem ființe sociale, iar nevoia de a aparține este adânc înrădăcinată în natura noastră. De aceea, de la începuturile timpurilor, ne-am creat propriile comunități.

Astăzi, comunități importante continuă să se formeze în jurul diferitelor interese comune – grupuri religioase sau spirituale, asociații profesionale, cartiere, grupuri de voluntari sau cluburi sportive.

Practicile spirituale pot îmbunătăți sănătatea mentală, emoțională și fizică.

Credințele noastre ne impactează starea de sănătate, pe toate planurile acesteia. Știm că mintea și corpul sunt interconectate, drept urmare orice obicei mental (și emoțional) are impact direct asupra obiceiurilor din planul fizic – de la cum mă simt fizic, ce fac și cum arăt.

Dragă femeie, să te accepți pe tine așa cum ești, să fii mulțumită de cine ești, nu înseamnă să te complaci într-o stare de pasivitate sau resemnare. În schimb, înseamnă să ai curajul să te vezi exact așa cum ești acum – suficient de bună, atât cu calitățile tale, cât și cu defecte.

Teama asta de a nu fi suficient de bună se poate manifesta diferit pentru fiecare dintre noi și vine din surse diferite, în funcție de contextul din care venim.

Care pot fi câteva motive pentru care ajungi să simți că nu ești suficient de bună?

Tema prințului pe un cal alb este una extrem de evidentă și îndelung analizată de specialiști atât în literatură, cât și în psihologie.

Mai subtilă decât aceasta – dezbătută mai degrabă în ultimul deceniu – este tema prințesei pe un cal alb.

Sigur, în cazul ăsta calul este metaforic, dar profilul personajului este pe același calapod: ea îl salvează pe el.

Și nu sunt chiar puține poveștile care au un astfel de personaj feminin, dar poate cea mai evidentă este Frumoasa și bestia. Știi povestea.

În ciuda tuturor romanelor din istoria literaturii în care iubirea este prezentată ca suferință, ea, în esență, nu este așa. Ceea ce doare este altceva, nicidecum iubirea.

Astfel, pe același principiu, nu iubirea în sine devine grea, ci contextele în care vrem să o manifestăm. Când intervine viața cu tot felul de provocări – nevoi neîmplinite, lucrurile de zi cu zi de care ne lăsăm distrași (task-uri, dus gunoiul, făcut curățenie, stres la locul de muncă, poate copii cu cerințele specifice sau boli) ajungem să nu mai băgăm în seamă sentimentul.

În esență nu devine realmente greu să iubim, ci pur și simplu începem să pierdem din vedere tot ceea ce simțim față de cineva sau chiar față de noi înșine. Și, am remarcat în experiența profesională, cel puțin patru situații în care uităm că ne iubim.

Când te gândești la relația ideală cum te vezi: față în față și ochi în ochi cu partenerul tău sau umăr la umăr cu el și cu ochii spre același orizont?

E adevărat că ambele sunt benefice în funcție de context, dar echilibrul între cele două va da sens relației.

Dacă stăm prea mult timp față în față ne blocăm orizontul unul altuia, ne limităm creșterea, iar dacă stăm prea mult umăr la umăr uităm unul de celălalt.

Ce face o relatie de cuplu de succes este găsirea echilibrului dintre a privi în aceeași direcție și a privi unul către celălalt.

În fuga pentru cadouri de Crăciun, este important să ne amintim de cel mai important cadou dintre toate: cel pentru noi înșine.

Cum ne afectează starea să primim sau să oferim cadouri?

Să-ți cumperi sau să-ți oferi ceva minunat activează aceleași rețele neuronale care se aprind atunci când experimentezi plăcerea fizică – la fel ca atunci când mănânci o prăjitură sau lași să curgă apă călduță peste mâinile reci.

Infidelitatea în cuplu este unul dintre subiectele dificile de depășit și prelucrat.

Când o relație a fost zdruncinată, afectată, e greu să pretindem că aceasta va reveni la „normal” ca prin minune, fără nicio contribuție și străduință din partea ambilor parteneri.

„Iartă-mă, promit că nu mai fac” de cele mai multe ori nu este de ajuns, cu atât mai mult cu cât această promisiune nu este susținută și de un interes real de a lucra asupra relației și de a schimba anumite atitudini și comportamente.

Când încă putem preveni?

Infidelitatea în cuplu este un subiect sensibil pentru mulți.

Adulterul a existat de când s-a înființat căsătoria și la fel și tabuul împotriva lui. De fapt, infidelitatea are o tenacitate pe care căsătoria o poate doar invidia.

Contrar a ceea ce se crede, aventurile sunt prea puțin legate de sex și mai mult legate de dorință: dorința de atenție, de a ne simți speciali, de a ne simți importanți, de a valida faptul că încă mai putem, că mai suntem atrăgători, s.a.m.d.

Așadar, cum ajungem în punctul critic?

De ce simt că nu sunt suficient de bun? Este o întrebare pe care o aud, deseori, de la persoane cu rezultate remercabile, cu vieți minunate, dacă este să le privim din alți papuci.

Să te accepți așa cum ești și să fii mulțumit de cine ești nu înseamnă să te complaci în pasivitate sau în resemnare. Să te accepți așa cum ești e o dovadă de curaj.

Curajul de a te vedea așa cum ești, cu bune sau mai puțin bune, de a nu te lăsa copleșit de neajunsuri, de a merge înainte, a evolua știind exact, tot timpul unde ești și de ce ești capabil.

„Desigur că toate astea se întâmplă în capul tău, Harry, dar de ce ar însemna asta că nu e real?” (Albus Dumbledore în „Harry Potter”)

Ceea ce gândim ne definește viața.
Tocmai pentru că se întâmplă în capul nostru, lucrurile devin realitatea noastră. Ceea ce ne spunem în mod repetat ajunge să ne definească.

„Eu pot” – putința – desemnează capacitatea de a gândi și a acționa asupra realității, de a modifica ceea ce este în noi și lucrurile din jur.

„Eu nu pot” – neputința – ne face să trăim contrarul: să simțim, pe bună dreptate sau nu, că nu putem face nimic, că nu putem schimba nimic în jurul nostru sau în noi.

De ce ne certăm, de fapt? O prietenă are o vorbă cu care reușește să scoată multă lume din pepeni: „Suntem diferiți și ce bine că e așa.” Și asta pentru că de cele mai multe ori „a fi diferiți” este perceput ca un generator de conflict.

Eu cred că tocmai faptul că suntem diferiți ne ajută să creștem, să ne lărgim orizontul. Cu cât suntem dispuși mai mult să înțelegem acea parte diferită din ceilalți, cu atât devenim noi mai complecși, mai flexibili și mai adaptabili. Sigur, e important să și vrem asta.

Parenting este un cuvânt tot mai des întâlnit. În terapie există un stereotip care spune că toate problemele unei persoane vor fi puse pe seama părinților. Și chiar nu este mereu cazul.

Nu putem nega nici ceea ce spun zeci de ani de cercetare psihologică despre faptul că abordarea parentală poate influența modul în care un adult abordează relațiile, provocările și oportunitățile.

Asta nu înseamnă că un adult nu se poate schimba, la fel cu nici un părinte nu e musai să rămână la fel.

Ce este inteligența emoțională? Dacă în anii `90 să vorbești despre inteligența emoțională era aproape SF, acum deja nu mai este un termen necunoscut. Ba chiar cred că a devenit suprautilizat.

Dar ce este, până la urmă, acest EQ?

Teoria spune că inteligența emoțională este capacitatea de a răspunde într-un mod eficient mediului înconjurător (persoanelor) prin apropiere și înțelegerea sentimentele lor.

Momentele de „aha!” în terapie sunt, deseori, magice și pline de emoții. Ce înseamnă să ai un moment de „aha!” cu adevărat?

Dacă ești tu cel care merge la în terapie sau doar ai citit despre ceea ce se întâmplă acolo, probabil că nu ți-e străină expresia asta: am avut un moment de „aha!”.

O folosesc des atât clienții, cât și terapeuții. Clienții își doresc să simtă că procesul prin care trec va duce la descoperiri, iar terapeuții au aceeași speranță pentru ei.

Ai putea să te întrebi, totuși „De unde știu când am avut unul?”

Iubirea este, într-o formă sau alta, motivul tuturor acțiunilor noastre în viață. Prin iubire sperăm să ne satisfacem nevoi vitale: de admirație, grijă, susținere, apartenență, desăvârșire.

Terapia de cuplu are exact scopul acesta, de a ne face conștienți de nevoile noastre în relația și a ști cum să le cerem și să ni le împlinim reciproc.

Chiar dacă știm prea bine ce vrem, ne poticnim în a găsi și menține relația de cuplu sănătoasă, într-o lume care ne facilitează numeroase legături amoroase.

Vestea bună este că barierele și problemele apărute odată ce cuplul s-a format, pot fi înțelese, diminuate și eventual dizolvate prin terapia de cuplu.

În terapie apar tipare de autosabotaj care ne fac să amânăm ședințele, să întrerupem terapie sau pur și simplu să nu o mai prioritizăm.

Care sunt cauzele și cum putem să evităm o astfel de metodă de autosabotaj, pentru a putea să ne ducem la bun sfârșit procesul terapeutic?

Despre asta am scris în acest articol și te invit, dacă ai întrebări sau dorința de a explora aceste tipare în viața ta, să citești articolul și apoi să-mi scrii pentru a programa o primă ședință de terapie.

Evoluția are în spatele ei schimbarea, iar nouă ne este teamă de schimbare – se zice. De fapt, nu de schimbarea în sine ne este frică, ci de efortul pe care îl avem de făcut pentru asta, precum și de necunoscutele care vin odată cu orice schimbare. Și cum efortul, în acest caz, vine cu un pic de durere, de multe ori ne spunem „mai bine nu”.

Uneori o spunem cu voce tare, alteori mai subtil, de abia ne dăm și noi seama. Asta se întâmplă în situațiile de autosabotaj și trebuie să recunosc că le-am văzut des în terapie. Le trec în revistă ca să-ți fie mai ușor să le recunoști când ți se întâmplă.

Spuneam într-unul dintre articolele recente că da, este adevărat că cerem tot mai ușor ajutorul unui specialist. Iar asta e o veste foarte bună. De aici înainte mai sunt totuși niște obstacole de trecut. Pentru că procesul nu e simplu, motivația nu este constantă și senzația de bine este, la început, trecătoare.

tinge un obiectiv setat. În experiența mea de până acum am observat câteva motive recurente pe care cred că este bine să le conștientizăm.

urmă, cel mai important este ca persoana care apelează la ajutor să progreseze și să atingă o stare mai bună de a fi care să se mențină.

Psiholog, psihoterapeut, consilier sau coach? Cum alegem terapeutul potrivit?

Oricât de multe am ști și am citi despre viață, dezvoltare personală și tehnici de depășire a unor situații, sunt momente pe care, cu toată bunăvoința și eforturile noastre, nu le putem depăși singuri.

Am mai spus-o și o repet, pentru că o cred cu toată tăria, prevenția este cea mai sănătoasă, așa că a cere ajutorul unui specialist este o dovadă de curaj și responsabilitate, nu de slăbiciune.

Cum alegem specialistul, însă, este o altă întrebare și încă una foarte bună.

Nevoia este cel mai bun profesor și, de cele mai multe ori, împinși de la spate de o nevoie, cu toată rezistența noastră la schimbare, reușim să evoluăm.

m așa s-a întâmplat și în ultimii ani cu terapia online. Am fost reticenți, atât ca terapeuți, cât și ca beneficiari. Am cârâit că nu se poate fără întâlniri față în față.

Așa că hai să cădem de acord să vedem elefantul din cameră de care ne-am împiedicat până acum: terapia online nu funcționează, e mult prea impersonală, printr-un ecran și o legătură de internet nu poate facilita o conexiune bună pentru terapie.

Curaj, responsabilitate și vulnerabilitate. Astea consider eu că sunt trăsăturile principale ale unui om care ia decizia importantă de a căuta sprijin.

Nu e cel mai ușor lucru să ceri ajutor, știu prea bine, dar știu la fel de bine că e primul pas pentru mai bine în viața fiecăruia. Am vorbit despre asta în articolul de săptămâna trecută și am promis că revin cu detalii.

În experiența mea de lucru până acum am văzut că sunt câteva arii principale în care e nevoie de sprijin. Din cel specializat.

Este mai bine să previi așadar, acest articol este despre a ști când să alegi să ceri sprijinul și cum – consiliere, coaching sau terapie.

Adevărul este că ne-am mai deschis mintea în ultimii ani și întâlnesc tot mai rar concepția că este o aberație sau o dovadă de boală mintală ideea de a apela la un terapeut.

Ce-mi pare acum necesar este discernământul. Să știm ce înseamnă terapia, cum să alegem și, mai ales, când să apelăm la o anumită formă a ei.

Cei mai mulți dintre noi avem de gestionat, zi de zi, situații generate de factori de stres care, lăsați negestionați sau ignorați pot lua amploare și își pot lăsa amprenta asupra sănătății noastre mintale.

Felul în care ne simțim și cum reacționăm în fața diferitelor situații din viața noastră ține de echilibrul psiho-emoțional. Asta înseamnă că, în funcție de cum ne îngrijim de ea, sănătatea mintală se va reflecta în această stare psiho-emoțională, în bine sau nu.

De ce?

Simți că porți cu tine un secret și, în absolut orice situație, trebuie să ai mare grijă cum te porți, ce spui și ce faci pentru ca ceilalți să nu îl afle. În fiecare secundă ești în alertă și trebuie să menții aparențele.

Secretul pe care îl ai e acela că te simți ca un fals, ai impresia că în orice moment vei fi descoperit făcând o fraudă chiar și atunci – sau mai cu seama atunci când ai un succes. Te simți ca și cum nu aparții contextului în care ești și ai ajuns acolo doar printr-un noroc chior.

Poveștile bune încep cu „și cum spălam eu așa, liniștită vasele, mi-a venit o idee genială” sau „știi la ce m-am gândit azi în timp ce mă spălam pe dinți?” 🙂

Știi de ce? Pentru că în momente de acest fel, creierul nostru are timp să proceseze tot felul de informații și astfel ideile apar „din senin”.

Sunt momentele la care face referire principiul nr.18 din NLP: Dacă ceva nu funcționează, schimbă modul în care o faci.

Starea în care ne aflăm la un moment dat se datoreazǎ relației de interdependență în care se află mintea și corpul nostru.

Asta ne spune principiul nr.17 din NLP: Mintea și corpul sunt părți ale aceluiași sistem.

Orice schimbare survenită într-o parte a acestui sistem se răsfrânge asupra celeilalte părți.

Modul în care gândim influențeaza instantaneu tensiunea musculară, felul în care respirăm, postura, emoțiile, nivelul general al funcționării biochimice.

Scopul acestui sistem este să ne ajute să realizăm atunci când avem stări sau convingeri care ne limitează viața și să putem începe să le schimbăm.

Există pe tot întinsul globului și timpului o adevărată fascinație legată de tăcere. Și pe bună dreptate, pentru că în absența cuvintelor se spun atât de multe.

Cu toate acestea, multe persoane cred că în momentul în care aleg să nu vorbească despre o situație din viața lor sau despre modul în care se simt la momentul respectiv nu transmit celor din jur ceea ce simt.

Principiul nr.14 din NLP tocmai asta spune: Este imposibil să nu comunicăm.

Ce înseamnă asta?

Dacă ai avea acum de ales să rămâi în orașul în care locuiești sau să te muți într-altul, cum ai face alegerea? Care e procesul tău interior, adică?

Majoritatea dintre noi facem alegerea asta analizând tot soiul de informații la care avem acces în momentul respectiv. Adunăm date, le punem pe hârtie, facem liste pro și contra, discutăm cu familia, apropiații, specialiștii. În esentă, ne facem o idee despre care dintre cele două variante este potrivită cu tot ceea ce putem ști în acel moment.

Văzusem cu ceva vreme în urmă pe marele net o poză care mi-a rămas în minte multă vreme.

Era un omuleț zâmbitor pe o ploaie torențială, cu o umbrelă în mână. Dar nu-și ținea umbrela deasupra capului, că deasupra unei floricele firave. Intenția lui evidentă era să o protejeze de ploaie. O intenție admirabilă.

Dar oare îi făcea bine florii?

Te invit să-ți exersezi un pic imaginația alături de mine. Sau, cine știe, poate chiar ți s-a întâmplat asta vreodată.

Copilul tău vine de la școală abătut și-ți spune: „Am făcut o prostie. Profesorul m-a întrebat ceva, iar eu am mințit. Îmi pare rău, sunt un mincinos.”

Treaba este că orice…

Știți bancul cu iepurașul care găsise 50 de ouă și se ducea să-i ceara ursului o tigaie? Este exemplul perfect pentru subiectul de astăzi.

Dacă privim prin ochii ursului, reacția iepurașului e greșită, nu? El nu are contextul care l-a făcut pe bietul iepuraș înfometat să se comporte așa. Hai să vedem mai mult. (Am pus bancul la final pentru cei care nu-l știți.)*

Principiul 8 din NLP spune că în contextul potrivit, orice comportament are valoare. Cu alte cuvinte, comportamentul în sine nu este bun sau rău, ci depinde de context.

Repetiția este mama învățăturii, așa se spune. Dar, uneori, intensitatea i-o ia înainte.

Principiul NLP care spune că oamenii au abilitatea de a învăța ceva dintr-o singură experiență se referă atât la situații neplăcute, cât și la situații plăcute, dorite.

De ce avem nevoie ca să învățăm în felul ăsta, din prima, o credință sau o abilitate, o lecție, o informație?

Suntem dotați, din născare, cu toate resursele posibile pentru orice situație pe care viața ne-ar aduce-o în față. Putem face tot ce ne dorim.

Pentru că mașinăria pe care o numim creier are capacitatea de a învăța orice.

Unul dintre principiile NLP spune că fiecare dintre noi suntem capabili să învățăm ceva, dacă altcineva a făcut-o deja. Și eu aș merge și mai departe și completez cu încă o convingere: dacă nu a fost făcut încă, ai tu șansa să fii prima persoană care face acel lucru.

Sigur, asta nu înseamnă că e obligatoriu să înveți orice poate să facă altcineva. Și nu e nici ecologic pentru tine.

Dar ține minte asta: poți face asta, atâta vreme cât are sens pentru tine și te ajută.

Fiecare problema cu care ne confruntăm are minim o soluție care, dacă ne dăm voie să privim detașat (și reusim), ne poate scoate din impas.

Facem împreună un exercițiu de imaginație? Gândește-te de câți ani există oameni pe pământ și încearcă să estimezi câți oameni s-au perindat pe el, în total, de la începuturi până azi.

Cu această imagine – sau cifră – în minte, gândește-te la o problemă cu care te confrunți și este stresantă pentru tine, una căreia ți se pare că nu-i găsești soluție.

Întrebarea mea pentru tine este: crezi că situația ta a mai dat bătăi de cap cuiva pe lumea asta în toată existența umanității?

Știți povestea cu abonamentul la sală? Cea în care personajul principal își face abonament la sală – pe 1 ale lunii, desigur – îl pune (abonamentul) în portofel, la loc de cinste și se duce frumușel acasă.

După trei luni, se uită în oglindă și cugetă, puțin revoltat: „Nu înțeleg ce se întâmplă cu abonamentul ăsta. Mâine o să mă duc până la sală să văd eu ce plătesc la el și de ce nu funcționează!”

Nu fac niciodată o greșeală de două ori. O fac de trei-patru ori, ca să fiu sigură.

Se mai regăsește cineva? 🙂

De cele mai multe ori, marile adevăruri ajung să fie spuse în glumă. Cam așa și cu vorba de mai sus.

Până la urmă, ce înseamnă un eșec?

Ideea că în 2-3 ședințe de terapie sau coaching putem să rezolvăm o situație ceva mai complexă este destul de improbabilă.

Chiar dacă, cu o întrebare bine plasată a terapeutului, reușim să descoperim exact care este cauza tiparului pe care îl repetăm, tot rămâne cea mai importantă parte de parcurs: schimbarea.

Miercuri am postat ceva similar. Am să revin la ideea de acolo…

Chiar dacă i-am dat ca denumire un termen ce pare că nu are corespondent în română, bullying-ul nu este ceva chiar nou. Sunt convinsă că dacă ne gândim la situații din istorie în care oamenii, indiferent de vârstă, au fost batjocoriți, ne dăm seama că e cam același lucru. Este mai vizibil în timpurile noastre, e adevărat, și a căpătat valențe noi pentru că vine la pachet cu libertatea de exprimare.

nd auzim termenul de bullying, primul instinct este să ne gândim la un copil sau o gașcă de copii care se iau, mai mult sau mai puțin agresiv, de alt copil. De obicei, copiii „cool” se iau de cei retrași, timizi, nesiguri.

Câți dintre noi n-am auzit asta crescând? Majoritatea copiilor încă o aud. Este o replica ce se perpetuează până în ziua de azi, ca un ecou care se propagă, sigur și precis. Vine din urmă cu foarte mulți ani și a trecut ca o moștenire, de la o generație la alta.

Unii au refuzat această moștenire, în timp ce alții au ales să și-o asume, dar și să o paseze mai departe.

Ce se întâmplă atunci când ni se interzice să plângem?

Ți s-a răspuns vreodată cu „nu are sens să fii trist, revino-ți!”? Sau că ar trebui să gândești logic, nu să te lași purtat de emoții?

Dacă ți-aș spune că emoțiile nu țin câtuși de puțin de logică, ce mi-ai răspunde?

Cel mai probabil, ceva de genul „logic că emoțiile nu țin de logică!”.

Teoria celor trei creiere ne arată exact de ce emoțiile nu țin de logică.

Cum, oricât de mult ne-am propune noi să fim logici în momente de „criză”, uneori pare că este ceva din interior care ne sabotează orice încercare de a ne păstra cumpătul.

Suntem puși zilnic în situația de a lua decizii, de a trage concluzii și toate acestea provin din propria percepție asupra exteriorului. De aceea, e foarte important să înțelegem că “oamenii reacționează și răspund în conformitate cu hărțile interioare” și nicio hartă individuală nu e mai “reală”, mai “bună”, mai “adevărată”, mai “obiectivă” decât alta.

Evenimentele din trecut nu le putem modifica, însă ce putem face e să ne modificăm modul în care privim experiența. Prin urmare, putem acționa asupra mecanismelor percepției pentru a fi mai adaptabili.

Săptămâna trecută s-a întâmplat să discut cu doi oameni angajați la companii diferite care mi-au spus, în esență, același lucru despre modul în care se întâmplă lucrurile în compania lor: nu se simt apreciați, respectați la locul de muncă și nu mai au rezultatele dorite.

M-am dus repede la Google și-am căutat „ce se măsoară în evaluările angajaților. Nu că n-aș fi văzut astfel de procese până acum, dar am fost curioasă să văd ce se recomandă public pe site-urile de specialitate.

În majoritate covârșitoare, rezultatele căutării vorbesc despre performanță – stabilirea standardelor de performanță, măsurarea performanței efective, compararea acestor două etape și feedbackul oferit angajatului.

Sunt curioasă dacă te-ai regăsit în vreuna dintre vocile despre care am povestit săptămâna trecută, în partea întâi. ☺️Dacă nu, e posibil să nu fi discutat încă despre cea care e predominant activă la tine. Cel mai probabil este, totuși, să nu fie vorba doar despre una, ci să fie o combinație care se schimbă și după contextul în care te afli.

Hai să vedem cu ce daruri vin și cele patru despre care nu am vorbit încă: victima, negativistul, persecutorul și observaatorul.

Bine ai revenit la discuția despre Echipa Interioară și contribuția cu care a venit Virginia Satir, în construirea abordării NLP. Dacă nu știi despre ce vorbesc, citește și articolul „Fiecare dispunem de o întreagă echipă” pentru a avea o privire de ansamblu asupra ideii.

Menționam în articolul trecut că avem o echipă interioară care se manifestă sub forma a 8 voci diferite: criticul, creatorul de scuze, îngrijotarul, protectorul, victima, negativistul, persecutorul, observatorul. În NLP, a fost folosit pentru direcționarea percepției către setarea și atingerea obiectivelor raportat la convingerile și limitările interioare și exterioare.

      Ce ne ajută să descoperim, despre noi înșine, fiecare dintre aceste voci?

Cuvintele rostite au o putere mai mare decât ne-am închipui, pentru multe devin etichete ce ne condiționează viața.

„Mănânci ca un purceluș.”, „Ești o toantă.”, „Te porți ca un sălbatic.”, „Ești cel mai deștept copil.”

Îți sună cunoscut? Ați auzit vreodată părinți vorbind așa cu copiii lor? Alții, nu ai noștri. Și dacă e să fie dintre ai noștri, e ok, rămâne între noi. 😉

Interacțiunea în cadrul unei echipe poate fi problematică sau, cel puțin, ciudată. Comunicarea este cheia succesului, însă cum o facem bine?

Cine mă cunoaște și m-a auzit vorbind despre ceea ce fac, știe cât de pasionată sunt și cât de dragă îmi este abordarea NLP.

Ce puțini știu este că „relația” noastră a început foarte prost și a durat foarte mult până când am reușit să ne „împrietenim”.

Dacă îmi vei acorda 2 minute, îți voi povesti cât pot de scurt cum a fost pentru mine să trec prin tot procesul, care au fost piedicile și greutățile mele și ce m-a ajutat, în final, să mă regăsesc și să descopăr valoarea pe care mi-o poate aduce programarea neurolingvistică (NLP).

Vestea bună este că suntem unici, deci diferiți. Vestea proastă este că suntem unici, deci diferiți. ?

Ca să împăcăm cu succes cele două vești, e important să ne înțelegem manifestările, modalitațile de comunicare și interacțiune, pentru că în anumite puncte ele se suprapun cu ale celorlalți, iar în altele se ciocnesc.

Am vorbit în articolul de data trecută despre cele 8 voci interioare și cum le manifestăm. Fiecare dintre noi este, de fapt, un amestec al acestora, cu una sau două dintre ele predominante.

Asta se traduce în 5 tipuri de comunicatori pe care i-a definit tot Virginia Satir. Hai să le descoperim și să le înțelegem pentru a gestiona mult mai eficient relațiile cu cei din jur, cu echipele din care facem parte

Principiul repetiției se referă la faptul că suntem ghidați, conștient sau inconștient, să retrăim aceleași scenarii vechi, pe care le cunoaștem deja și care ne produc o plăcere imediată, prin simplul fapt că ne mențin în zona de confort.

Asta nu înseamnă că suntem masochiști când alegem aceleași tipare toxice pentru relațiile noastre sau alte situații din viața noastră.

Principiul repetiției face referire la o nevoie neuronală profundă, o nevoie a creierului nostru, de a face un minim de efort în acțiunile de zi cu zi.

Dacă ți s-a părut că e o sămânță de adevăr în vorba aia cu „șapte din vocile din capul meu spun că le e somn, iar a opta se întreabă dacă pinguinii au genunchi”, s-ar putea să nu greșești.

Fiecare avem în noi o întreagă echipă, 8 voci interioare, definite de Virginia Satir, psihoterapeut de familie și terapie sistemică. Ea a conceput procesul și conceptul de validare umană. Abordarea ei către terapie a fost unică și dintr-o nouă perspectivă.

În articolul CUM SE NASC TIPARELE DIN VIAȚA NOASTRĂ? am menționat trei dintre principiile psihanalizei, unul fiind principiul constanței.

consuma cât mai puține resurse, care totodată să ne obțină cât mai multe rezultate pentru a obține plăcerea imediată.

na dintre nevoile noastre cele mai profunde este aceea de constanță, care este dată de recurența cu care parcurgem evenimentele zilnice din viața noastră și nu numai.

Dacă „suntem ceea ce mâncăm”, eu te-aș întreba cum e cu „suntem ceea ce simțim și gândim”?

Răspunsul are de-a face cu deciziile, gândurile și emoțiile noastre și cu modul în care ne afectează ele sănătatea corpului fizic.

Aceasta se numește psihosomatică*.

Vrei să știi cum funcționează?

Am vorbit deja în 5 articole până acum, despre modelul VAKOG și apoi, pe rând, despre cum se manifestă Vizualul, Auditivul, Kinestezicul și Auditiv-Digitalul ca și forme de manifestare în comunicare și nu numai.

În articolul de astăzi vreau să fac o paralelă între ele și să clarific puțin care este dinamica pe care o poți regăsi în cadrul unei echipe.

Așadar, vorbesc despre Manifestarea fiecăruia, Nevoile, posibilele Conflicte precum și 5 variante de Rezolvare și prevenire a acestora.

Poate te-ai întrebat ce este NLP-ul și cum poate să te ajute el în viață. Nu? Ok, atunci poate te-ai întrebat măcar o dată de ce faci uneori aceleași alegeri nepotrivite ori ineficiente sau de ce schimbi atât de greu, spre deloc, unele obiceiuri. Asta parcă sună cunoscut, nu?

Ei bine, ca să-ți răspunzi la al doilea tip de întrebări, îți dau câteva idei azi despre NLP.

Programarea pe care o studiază NLP-ul pornește de la exemplele pe care le-am văzut în primul rând în copilărie, tipare de comportament moștenite, conștient sau nu.

Ea conține toată informația și experiența pe care…

În ultimele articole am vorbit despre modelul VAKOG și apoi, pe rând, despre fiecare dintre „actorii” acestui model în parte. Despre Vizual, Auditiv și Kinestezic poți citi și vedea dacă te regăsești.

De la sfârșitul fiecărui articol poți descărca chestionarul care te ajută să descoperi care este limbajul tău principal și, apoi, poți merge la articolul specific rezultatului tău să vezi în ce măsură simți că te descrie.

Ultima parte din modelul VAKOG se referă la auditiv-digital.

Ce înseamnă de fapt asta?

În articolul trecut am vorbit despre strategia Walt Disney de setare a obiectivelor, unde am descris cu ce daruri vin fiecare dintre aceste roluri adoptate de el.

În acest articol, continuăm discuția despre cum putem folosi, în mod conștient, darurile fiecărui rol în parte, astfel încât să ne putem atinge cu succes obiectivele.

Cum putem trezi aceste aspecte?

Exersând un discurs interior specific fiecărei părți care se poate porni cu câteva întrebări țintite:

Până acum am vorbit despre modelul VAKOG, în general, precum și specific despre vizual și auditiv ca și tipuri de manifestare și comunicare.

Cum ziceam și în articolele trecute, fiecare avem un mod specific prin care ne formăm experiența.

Acea Hartă Interioară care ne trasează limitele experienței personale, subiective, este definită de aceste sistemele reprezentaționale, care ne sunt cunoscute simplu drept simțuri.

Astăzi focusul este pe kinestezic, ca și tipar de manifestare și comunicare.

Dacă poți visa ceva, îl poți realiza.

Asta spunea Walt Disney, omul și geniul care a creat o lume incredibilă prin animație, atingând milioane de vieți.

Interesant este că Walt Disney avea o întreagă strategie în spatele…

Modul în care suntem predispuși să ne raportăm la lumea exterioară ne determină felul în care o interpretăm.

Cu alte cuvinte, ca și persoane vizuale, vom fi mai impresionați de lucrurile pe care le vedem.

Ca persoane focusate mai mult pe auz, sunetele și vocile celorlalți vor avea un impact mai mare. Ca persoane kinestezice, ceea ce simțim, atât emoțional cât și fizic, vor contura calitatea experiențelor noastre.

Experimentarea vieții prin simțuri este ce ne ajută să învățăm despre noi înșine, despre ceilalți și este modalitatea prin care ne formăm experiența de viață.

Am ajuns la următorul articol din seria celor despre tipuri de comunicatori, pornind de la modelul VAKOG.

În acest articol voi vorbi despre persoanele Auditive.

Modelele de succes există în viața noastră.

Îți poate părea imposibil, dar faptul că nu oricine poate avea succes sau că avem nevoie de ceva special ca să-l obținem este un mit.

Unul pe care, de altfel, l-am văzut combătut de multe ori în practica mea cu cei cu care lucrez individual sau în grup, prin NLP.

Cum facem să le vedem și să le folosim?

Îți dau un exemplu personal. Eu mă pricep foarte bine să-mi gestionez timpul, să mă organizez.

Pornind de la modelul VAKOG știu că sunt preponderent vizuală și mă folosesc de asta atunci când îmi creez programul pentru orice activitate.

Încă de când ne naștem, avem o predispoziție către unul dintre simțuri, atunci când vine vorba să învățăm despre lume.

Unii preferă să vadă pentru a înțelege lumea, alții mai degrabă rețin ce aud, în timp ce unii preferă experiența directă, explorarea prin senzații fizice și emoționale.

Experimentarea vieții prin simțuri este ce ne ajută să învățăm despre noi înșine, despre ceilalți și este modalitatea prin care ne formăm experiența de viață.

În articolul trecut, despre tipurile de comunicatori, am scris despre VAKOG și ce reprezintă acest model de comunicare din NLP.

În acest articol vorbesc despre persoanele Vizuale.

Cum înțelegem și gestionăm relațiile cu ceilalți – modelul VAKOG

De la cele personale la cele profesionale, relațiile ne ajută să ne definim personalitatea și ne creează atitudinea. Fie în armonie, fie în conflict. Ele sunt, așadar, o continuă sursă de înțelegere a propriei persoane și a celor din jurul nostru, în orice grup ne-am afla.

Iar dacă avem chiar responsabilitatea coordonării unei echipe, e cu atât mai important să recunoaștem tipologii de comunicare ca să putem sprijini relaționarea armoioasă în cadrul ei.

Înțelegerea modelului VAKOG ne ajută să…

„Ai toate resursele în tine și poți face orice.”

Recunoașteți că ați auzit aceste vorbe și ați dat sceptici din cap cum că „Da, da, sigur. Mă știu eu mai bine și nu le am.”?

Ei bine, e posibil să le avem fără să conștientizăm asta, pentru că ele ne sunt pur și simplu… necunoscute.

Așadar, cea de-a patra zonă din Fereastra Johari, despre care am vorbit până acum, este Necunoscutul.

Până acum am înțeles că în Arenă și Mască există informații asupra cărora facem noi înșine alegeri conștiente:

Din ce motiv nu ne găsim singuri răspunsurile?

De cele mai multe ori se întâmplă, de fapt, să nu găsim întrebarea potrivită care să ne ofere răspunsul căutat.

V-am vorbit în articolul de data trecută despre conceptul Ferestrei Johari și spuneam că este un instrument care lămurește pozițiile perceptuale în diferitele situații și relații în care ne căutăm răspunsurile.

Cele două puncte de vedere pe care le-am prezentat țin de o alegere conștientă pe care o facem:

Întrebările sunt foarte importante în viața noastră. Chiar dacă nu ne place, o întrebare bine pusă ne poate oferi răspunsurile căutate.

Vrem, nu vrem, întrebările sunt foarte importante în viața noastră. Chiar dacă nu mereu ne place, o întrebare bine pusă ne poate oferi răspunsurile vitale legate de ce facem și cine suntem. Asta dacă și răspundem la ele, evident.

Ce ne facem, însă, atunci când răspunsurile se lasă așteptate? Atunci când ne întrebăm ce ne face să ne blocăm, să reintrăm în aceleași tipare sau să nu atingem succesul?

Fidelitatea este o alegere, pe care o facem în mod conștient și asumat. Sănătatea și longevitatea relației de cuplu țin de această alegere.

Recent am fost pusă în situația de a observa două cupluri care și-au sărbătorit 20 și respectiv 27 de ani de căsnicie. Întrebarea a fost aceeași în ambele cazuri:

Cum ați făcut să ajungeți la o astfel de realizare? – pentru generațiile mai tinere, acest lucru pare o realizare ușor imposibil de atins.

Realitatea zilelor noastre este că trăim într-o viteză care ne „împrietenește” prea ușor cu stresul și am observat că asta ne face, tot mai des, să ne considerăm „anxioși”.

Simt, însă, că începem să pierdem din vedere adevărata semnificație a anxietății.

Cei mai mulți își imaginează, atunci când se gândesc la anxietate, o persoană extrem de retrasă, care evită contactul cu ceilalți și căreia îi poți citi frica în privire. Unele persoane pun eticheta de „anxietate” pe orice comportament care arată cea mai mică nesiguranță, pe când alții consideră că anxietatea este însoțită de o purtare extrem de evidentă de evitare.

Din ce motiv fumăm și ce poate fi util să știm despre fumat și fumători?

De cele mai multe ori, fumătorii vor găsi diferite scuze pentru a motiva această „plăcere nevinovată”: socializare, plictiseală, relaxare, îmi place gustul, îmi place gestul, merge dimineața la cafea, îmi activează digestia, etc.

Lucrurile care stau în spatele acestui obicei însă sunt ceva mai profunde și ating chiar centrul ființei noastre – acele nevoi despre care poate nu știm sau pe care ni le refuzăm singuri.

Am scris principalele 4 motive pe care le-am întâlnit până acum, lucrând și vorbind cu oamenii.

Femeile puternice și independete sperie bărbații. Ce înseamnă de fapt că o femeie este puternică și ce fel de relație poate avea ea?

Trăim într-o societate în care regulile care se aplicau acum câteva sute de ani sunt complet depășite.

Din acest motiv, cred că este cazul să ne redefinim modul în care privim femeile și bărbații, precum și dinamica din relațiile de cuplu.

Ca femei, cred că am evoluat mult din perioada în care eram constant abuzate, terorizate sau limitate complet în mișcări și puterea de exprimare de sine. Pe de altă parte, consider că multe am exagerat și am uitat să fim femei.

Când societatea sau familia spun: „căsătorește-te”, ce ne rămâne de făcut?

Cu cât te apropii mai mult de vârsta de 30 de ani, cu atât auzi mai des întrebarea „și, când te căsătorești?”.

Dacă nu ești într-o relație, e chiar comic să auzi asta, după părerea mea. Nu văd cum ar putea răspunde cineva la o astfel de întrebare, nefiind într-o relație sau, în orice caz, nu într-una serioasă și stabilă.

Mai amuzant este că dacă ești totuși …

Cultura acceptării necondiționate ne va ajuta să înflorim ca oameni și ca societate.

Oamenii se află mereu la locul și momentul potrivite.

Orice așteptări avem despre noi sau despre ceilalți sunt doar iluzii despre ce credeam că AR TREBUI să se întâmple.

Construim filme despre viitor, despre comportamentul sau rezultatele pe care ar trebui să le aibă ceilalți dar sunt de fapt proiecțiile noastre – ce ne-am dori noi să fim, să avem sau să devenim (sau ce vrem ca ceilalți să devină pentru ca noi să putem fi fericiți).

Îmbrățișările, ca și dansul, sunt un mod subtil dar puternic de a ne cunoaște între noi, de a ne conecta unii cu ceilalți la un nivel mult mai profund și autentic decât prin ceea ce spunem verbal.

Atunci când ne cuprinde cineva cu brațele, putem simți cât de confortabil îi este să se manifeste în intimitate și în vulnerabilitate.

Putem simți cât de rigid sau tensionat este, la fel cum putem simți cât de relaxat și detașat își dă voie să fie. Putem simți dacă este o persoană autoritară și rece sau dacă este una caldă și blândă.

Atât de multe lucruri, într-un timp atât de scurt – dintr-o simplă îmbrățișare.

Multe persoane sunt confuze în privința relației de cuplu sau chiar a iubirii însăși.

Cu toate aceste dezechilibre în dezvoltarea unei persoane, puși în fața vieții adulte, cu dorința de a ne găsi „perechea” ne trezim cu mai multe întrebări decât răspunsuri.

„În timp ce creierul înseamnă percepție, mintea înseamnă interpretare.” – Dr. Lissa Rankin

Mintea ne minte este o propoziție care mi-a rămas de mulți ani… în minte.

Care este diferența dintre minte și creierul și cum folosim asta?

5 idei de cadouri de sărbători care vor face sărbătorile mai frumoase pentru tine și întreaga familie.

Din punctul meu de vedere există 5 cadouri ușor de obținut, ideale pentru cei dragi nouă, care ne permit să ne bucurăm împreună de sărbători.

Află care sunt și cum le poți obține.

Cele mai bune rezultate le obținem singuri sau lucrând împreună? Deși singuri putem face multe, excelența o obținem lucrând împreună.

În terapie, în viață, în relații sau în business, cel mai mare succes îl atingem atunci când lucrăm în echipă cu ceilalți.

Încrederea, spirijinul, iubirea sau energia întregii echipe ne duce mult mai departe în viață decât am putea vreodată să ajungem singuri.

În procesul de vindecare al oricărei persoane cel mai mult contează să primească suport emoțional, iubire și încredere din partea celorlalți.

Vreau să vă împărtașesc povestea Cristinei și cum a fost pentru ea procesul de la a fi testată pozitiv până la vindecare.

Care au fost lucrurile care au contat cel mai multe pentru ea și au ajutat-o să se repună pe picioare?

Superstițiile și convingerile merg mână în mână și sunt cauza lucrurilor care ni se întâmplă, sau nu. Azi este vineri, 13. Da, ziua fatidică de care mulți se sperie, pentru că se zice că aduce ghinion. În același timp, este o zi pe care câțiva o consideră ziua lor norocoasă. Care e treaba cu ziua […]

Comunicarea cea mai eficientă pentru o relație este clară, directă, sinceră și fără omisiuni, fără presupuneri sau „citirea gândurilor”.

De multe ori, avem minunatul „obicei” de a ne supăra pe ceilalți pentru reacțiile lor.

Lucrul important care ne scapă din vedere este că răspunsul celui cu care vorbim este un feedback la modul nostru de comunicare.

Intimitatea fără vulnerabilitate nu există. Doar vulnerabilitatea autentică ne poate duce către intimitate și apropiere.

Mulți pretind că își doresc să ajungă la un anumit nivel de intimitate, de apropiere față de un potențial partener, însă nu mulți sunt cei care sunt cu adevărat dispuși să facă ceea ce este necesar pentru a le obține.

Cum ne dezvoltăm înțelepciunea, maturitatea și stabilitatea emoționale?

Învățăm cum să ne luăm lecțiile din „greșeli” și ne dezvoltăm compasiunea față de noi înșine.

Dacă alegem să ne învinovățim constant pentru alegerile făcute, respingem lecția și tot ce vom face va fi să atragem aceleași situații din nou și din nou, până când vom fi gata să alegem lecția în locul criticii.

În procesul de dezvoltare personală, schimbarea este cheia.

Schimbarea face parte din ciclul vieții. Senzația că totul este permanent și va rămâne la fel este o iluzie, creată de minte.

Pe marginea prăpastiei ne schimbăm, chiar dacă uneori, avem semnele înainte de a ne afla în punctul de a ne prăbuși.

Pe de-o parte, are sens atitudinea asta, pe de altă parte este ironic cum așteptăm ca mai întâi să ne doară rău, pentru a ne motiva să schimbăm ceva.

Comunicarea este cheia relațiilor de succes.

O parte importantă a comunicării o reprezintă întrebările bine puse.

Modul în care folosim întrebările și tipul acestora definesc genul de relații pe care le construim cu cei din jurul nostru,

Ne atașăm cu ardoare de suferință atunci când este tot ce știm.

Din cauza asta, fericirea ne sperie și devine o amenințare. Ce rămâne de făcut?

Unele persoane ajung într-un punct în care ar face orice ca să-și salveze relația.

Astfel, sarcina devine o metodă folosită în ideea de reapropiere.

Problemele care se pot naște dintr-o astfel de decizie sunt infidelitatea, abuzul sau chiar divorțul.

Foarte multe persoane se plâng de partenerii lor și îi acuză pentru suferința lor.

Ceea ce puțini realizează este că suferința este cauzată de ceva mai profund, care stă în spatele deciziilor pe care le-au luat.

Ce înseamnă de fapt să manipulezi?

Definiția din dex spune așa: „ (…) 3 Acționare, prin mijloace incorecte, pentru a reuși într-o acțiune. 4 Acționare indirectă asupra cuiva pentru a-l face să acționeze sau să gândească într-un anumit mod. 5 Luare sau ducere în mână a unui obiect în mod curent.”

Până la urmă, manipularea definește de fapt o ACȚIUNE.

Până la urmă, ce este NLP-ul?

Un set de tehnici de manipulare sau unelte pentru vindecare?

Am tot purtat discuția asta în decursul anilor.

Pe parcurs am observat că părerile sunt împărțite în 3:

Cu toții ne-am confruntat cu diferite tipuri de provocări în ultimele luni.

Am învățaț lecții, mai mult sau mai puțin grele, în urma pandemiei.

Care sunt cele mai importante lucruri pe care ar fi bine să le luăm cu noi pe mai departe?

Am vorbit la un moment dat despre depresia la copii și despre impactul pe care îl poate avea divorțul asupra lor.

Astăzi vorbesc din perspectiva copilului trecut prin divorțul propriilor părinți și din cea a specialistului, care s-a format în această direcție. Fiecare cunoaștem…

Am scris de curând despre impactul fricii asupra corpului și al sănătății noastre.

Cu toții o simțim, mai mult sau mai puțin, în această perioadă. Un lucru important de care să fim conștienți este că măsura în care frica poate avea impact asupra noastră este egală cu …

Continuăm în aceeași notă și vom vorbi despre cum putem să ne protejăm Ficatul, Rinichii, Plămânii, Sistemul digestiv și Coloana vertebrală de impactul emoțional al stresului din această perioadă.

Cu această criză, economică, socială, emoțională, întreagă situație devine riscantă pentru sănătatea noastră dacă alegem să punem capac tuturor emoțiilor pe care le trăim în această perioadă.

Cum ne afectează ele acum, mai mult decât până acum?

Care sunt semnele, cauzele și ce putem face atunci când copilul are nevoie de suportul nostru?

Și mai mult, ce determină de fapt depresia la copii și cum putem preveni apariția acesteia?

Efectele Covid-19 asupra sănătății mintale sunt puternice și vor continua să aibă impact pentru ceva timp, în viața noastră. Cu toții suntem puși la încercare în această perioadă și cu toții simțim presiunea care vine odată cu răspândirea acestui virus. Impactul puternic pe care îl are este vizibil în toate domeniile vieții. Peste tot se […]

Viața timpului ține mult de cum alegem să ne trăim viața. Altfel spus, cu cât ne dăm voie să ne conectăm mai mult, cu atât mai viu e timpul. Acum, totul ține de punctul din timp cu care alegem să ne conectăm. Trecutul și viitorul sunt doar scenarii cărora le dăm viață în mintea noastră. […]

Lipsa conexiunii duce la foarte multe afecțiuni și tulburări, ca atacuri de panică, de anxietate, stări depresive sau boli psihosomatice. Sunt momente în care ne simțim singuri, ignorați sau neînțeleși. Îi acuzăm pe ceilalți că nu ne înțeleg, nu ne susțin, nu ne ascultă, fără să le spunem ceea ce ne deranjează de fapt. Unii […]

Programele din subconștient sunt cele responsabile pentru ceea ce ajungem să trăim, precum și pentru ce nu reușim să trăim vreodată. Modul în care acționăm este determinat mai degrabă de programele din subconștient decât de ceea ce ne propunem să facem în mod conștient. Ce înseamnă acest lucru? Din ceea ce am auzit, văzut și […]

Alegem cine devenim prin fiecare lucru pe care îl facem zi de zi, prin tot ce spunem repetitiv despre noi înșine și cine suntem noi. „Nu sunt ceea ce mi s-a întâmplat. Sunt ceea ce am ales să devin.”, spune Carl Jung Dacă fiecare dintre noi ne-am ghida, nu după întâmplările trecute, ci după lecții, […]

Ieșirea din zona de confort este, deși cel mai dificil uneori, cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru evoluția noastră. Zilele trecute ascultam James Bay – Best fake smile. Mă gândeam la ce spune această melodie: „Nu trebuie să porți cel mai bun zâmbet fals al tău, nu trebuie să stai acolo […]

Puterea vulnerabilității este de a crea relații trainice, puternice și sănătoase, care ne permit să trăim în bucurie și armonie cu cei dragi A fi puternic nu însemnă să nu ai slăbiciuni, ci să ai capacitatea de a ți le vedea și de a le folosi în beneficiul tău. Puterea vine din curajul de a […]

Replica „are potențial” când vine vorba despre relații este una dintre cele mai periculoase. Nevoia de control ne ține departe de propria fericire! Recunosc, poate fi plăcut să ai lucrurile sub control, să știi cum se vor desfășura, că nu vor fi surprize neplăcute și că totul se așează așa cum îți dorești tu. Această […]

Fuga de iubire vine din răni trecute și nevindecate, care încă au un impact mult prea mare și prea prezent în viața noastră. Să lăsăm trecutul nevindecat ne sabotează prezentul și viitorul și nu ne permite să ne bucurăm de iubire, chiar dacă ne-o dorim. A venit într-o seară la mine torcând. Cerea iubire, dar […]

Între iubire și frică stă, de obicei, o linie fină. Frica, orgoliul, rănile nevindecate, mândria și egoismul transformă orice șansă de a te bucura de ceva frumos într-un chin. Astfel, ajungem la tipare de sabotaj și autosabotaj care ne fac să părăsim mult prea devreme o relație. Încet, se strecoară ego-ul care începe întrecerea: Am […]