Cum se nasc tiparele din viața noastră?

Tiparele din viața noastră apar cu un scop și acela este de a ne face viața ușoară.          

Poate te-ai întrebat ce este NLP-ul și cum poate să te ajute el în viață. Nu? Ok, atunci poate te-ai întrebat măcar o dată de ce faci uneori aceleași alegeri nepotrivite ori ineficiente sau de ce schimbi atât de greu, spre deloc, unele obiceiuri. Asta parcă sună cunoscut, nu?

Ei bine, ca să-ți răspunzi la al doilea tip de întrebări, îți dau câteva idei azi despre NLP.

          Programarea pe care o studiază NLP-ul pornește de la exemplele pe care le-am văzut în primul rând în copilărie, tipare de comportament moștenite, conștient sau nu.

Ea conține toată informația și experiența pe care noi le absorbim, copii fiind. Le preluăm pur și simplu, pentru ca ulterior ele să se tranforme în obiceiuri, în strategii pe care le folosim în viață.

          Multe dintre aceste strategii pot fi de succes sau, din contră, care duc la autosabotaj – pattern-uri în relații sau în gândirea despre bani, job, evoluție profesională și așa mai departe.

Unul din fondatorii NLP (neuro-linguistic programming, adică programarea neuro-lingvistică), Richard Bandler, spunea că această știință este „Capacitatea de a-ți controla stările interioare prin dirijarea propriului creier.”

Ce înseamnă asta?

          Se referă la spargerea programelor moștenite și redefinirea, schimbarea lor cu unele pe care le alegem noi. Ne controlăm starea interioară prin dirijarea propriului creier, adică prin schimbarea conștientă a modului în care facem lucrurile, gândim despre lucruri și acționăm.

Hai să-ți povestesc cum.

NLP-ul studiază 3 planuri:

          1. Neurologie – felul în care trăim o experiență din punct de vedere neurologic, adică excitarea neurologică ce are loc atunci când experimentăm lumea prin cele 5 simțuri.

          2. Lingvistică – modul în care ne codificăm experiența, o traducem prin cuvinte, îi dăm o vibrație energetică, prin puterea cuvântului.

          3. Programare – cum facem instalarea acelor tabieturi, pattern-uri, obiceiuri și strategii, funcționale sau nu, din viața noastră.

Programarea

          Partea de Programare se bazează pe principiile descrise de S.Freud în cercetările sale asupra psihanalizei: principiul constanței, principiul inerției neuronale, principiul Nirvana, principiul plăcere/neplăcere, principiul realității, compulsiunea la repetiție.

Ei bine, iată cum funcționăm noi la nivel neuronal și cum ne influențează asta:

Creierul nostru funcționează ca un computer în care noi, pe măsură ce avansăm în viață, tot instalăm programe create, cum spuneam, din modele preluate și din experiențele individuale.

Principiile psihanalizei

          Principiul constanței se bazează pe economia resurselor, adică presupune o nevoie neuronală de a consuma cât mai puține resurse, printr-un minim de efort, care totodată să ne obțină cât mai multe rezultate pentru a primi plăcerea imediată și fără risc sau cu riscuri cât mai mici.

Însă rezultatul dorit nu e neapărat cel pe care ni-l propunem noi, ci acela care aduce plăcerea imediată. Iar asta poate fi uneori dăunător.

Asta se întâmplă cu aceia care nu reușesc să slăbească, de exemplu. Impulsul pentru producerea plăcerii imediate zice „du-te la cofetărie și ia-ți un tort”, care reprezintă plăcerea imediată, nu satisfacția pe termen lung de a fi mai sănătos, mai energic, mai în formă.

La fel cu cei care intră constant în relații disfuncționale pentru că sunt cele familiare și nu consumă energie pentru a cunoaște un model nou. Astfel, fiind un model obișnuit, nu are ce să îi sperie, nu e atât de puternică teama de necunoscut.

Când se adună prea multe

Atunci, avem tendința să mergem către principiul inerției neuronale care presupune eliminarea tuturor tensiunilor din organism resimțite la nivelul creierului. Sunt acele momente în care privim în gol, cu gura căscată.

Este un program natural al nostru în care pur și simplu luăm o pauză de la tot – un fel de „nothing box” specific bărbaților, prin care intră într-o zonă în care nu se gândesc la nimic, nu vizualizează nimic, nu se întâmplă nimic.

Acela este momentul de descărcare energetică pe care femeile, e drept, îl au mai rar decât bărbații, dar îl au. Avem nevoie de acest sistem de detensionare, pentru a ne putea debarasa de ceea ce este „prea mult”.

          O altă cale pe care o putem alege, mai mult sau mai puțin conștient, când simțim supraîncărcare este dată de Principiul Nirvana. Aceasta poate deveni, însă, o alegere conștientă și se poate obține prin practică zilnică, susținută.

De ce? Pentru că se referă la legătura profundă dintre plăcere și deconectare de tot ce înseamnă uman, plan fizic. La o trăire dincolo de acest plan palpabil, material, dincolo de acest nivel de conștientizare. Este un plan pe care îl ating mai puține persoane, dar este unul pe care cu toții îl putem dezvolta în timp, prin meditație sau alte tehnici care ne pot aduce atenția în prezent, la „a fi”.

          Cunoscând aceste programe și modul lor de funcționare, putem înțelege și reversul, ceea ce ne ajută să le eliminăm pe cele nocive nouă și să le înlocuim cu unele folositoare.

Vrei să afli mai multe?

Despre toate acestea vom studia în detaliu la cursul de NLP Practitioner Somato-Integrativ care începe la jumătatea lunii septembrie. Intră pe pagina evenimentului pentru mai multe informații.

Vrei să fii la curent cu articolele noi?

Vei primi până la maxim 2 articole pe lună! Citește privacy policy pentru detalii despre confidențialitatea datelor tale.

Coș0
Nu sunt produse în Coș
Continuă să cumperi
0