Suntem dotați, din născare, cu toate resursele posibile pentru orice situație pe care viața ne-ar aduce-o în față. Putem face tot ce ne dorim. Pentru că mașinăria pe care o numim creier are capacitatea de a învăța orice.
Unul dintre principiile NLP spune că fiecare dintre noi suntem capabili să învățăm ceva, dacă altcineva a făcut-o deja. Și eu aș merge și mai departe și completez cu încă o convingere: dacă nu a fost făcut încă, ai tu șansa să fii prima persoană care face acel lucru.
Sigur, asta nu înseamnă că e obligatoriu să înveți orice poate să facă altcineva. Și nu e nici ecologic pentru tine.
Dar ține minte: poți face asta, atâta vreme cât are sens pentru tine și te ajută.
Una dintre cele mai eficiente căi este cea prin care să replicăm strategii care deja au avut succes. Fie care le observăm la alții și le aplicăm la noi, fie că sunt ale noastre din domenii ale propriei vieți în care excelăm, aceste strategii sunt modelele pe care să le prelăum în acele arii în care încă nu avem rezultatele dorite.
Cum putem face asta?
- Descoperim strategia de succes, acea zonă în care facem totul foarte bine și o descriem printr-o metaforă. Ne-o spunem ca pe o poveste cu ajutorul modelului VAKOG (despre care am mai scris aici).
Îi găsim obiectivul, analizăm harta interioară – felul în care o percepem și ne imaginăm că este, apoi alegem acele componente relevante din sistemul VAKOG, potrivite nouă, ca să înțelegem la care din simțuri ne vom acorda cu precădere.
- Modelăm acea strategie să se potrivescă și pe acele domenii ale vieții în care ne dorim rezultate, în care mai avem de învățat ca să fie de succes.
Adică luăm de la primul punct resursele care pot fi folosite în strategia nouă și le interpretăm în acel context pentru a ajunge la ceea ce ne dorim.
Aceeași pași pot fi aplicați și atunci când modelul ales nu este o strategie personală, ci una văzută la alții care fac foate bine ceea ce fac.
Dacă ei au învățat deja cum să ajungă la succes, atnci tot ce avem de făcut este să preluăm strategia. O observăm, alegem din ea elementele care ni se potrivesc – din punct de vedere VAKOG – și apoi le modelăm pe situația noastră.
Te invit să testezi. Înainte, însă, te invit să crezi în tine, într-un mod atât de puternic, atât de molipsitor încât să nu ai dubii că vei ajunge acolo unde îți propui!
Și dacă îți dorești să afli mult mai multe despre cum poți aplica acest principiu și cum poți deveni mai bun în ceea ce faci prin strategiile de succes, te aștept în această toamnă la cursul de NLP Practitioner Somato-Integrativ.