Depresia la copii poate să apară din mai multe motive, cele mai întâlnite fiind nevoi emoționale neîmplinte, abandonul sau respingerea.

Această postare vine în urma unei discuții purtate săptămâna trecută cu cei de la Adevărul, despre depresia manifestată la copii.

Care sunt semnele, cauzele și ce putem face atunci când copilul are nevoie de suportul nostru?

Și mai mult, ce determină de fapt depresia la copii și cum putem preveni apariția acesteia?

1. Cum recunoaștem un copil cu depresie?

În comparație cu adulții, care pe parcursul vieții învață cum să ascundă ceea ce simt, simptomele depresiei la copii sunt foarte vizibile. 

În general, un copil care suferă de depresie este apatic, fără chef de joacă și evită orice fel de interacțiune. Foarte des vom observa o sensibilitate crescută la stimuli manifestată prin iritabilitate și proteste, urmate fie de răbufniri puternice, fie prin tendința copilului de a se retrage, de a se izola.

Când vine vorba despre preșcolari, copilul se poate manifesta prin refuzul de a mânca, iritabilitate crescută manifestată fie prin țipete, fie prin plâns (sau ambele), scăderea sau lipsa dorinței de a se juca sau adoptarea unui stil de joc foarte agresiv, distructiv. 

La școlari se poate manifesta printr-o scădere vizibilă a performanțelor școlare care, dacă este ignorată, poate duce la refuzul de a mai merge. Pe parcursul orelor, copilul poate manifesta o lipsă acută de concentrare, incapacitatea de a reține, de a fi atent (poate părea un copil „fără chef” sau care „se plictisește”).

În grupurile sociale va prefera să stea singur, fiind ușor iritabil, lucru care îl va face probabil să intre ușor în conflicte cu cei care pot veni către el/ea.

2. Ce categorie de vârstă este cea mai predispusă la depresie?

Conform unor studii realizate, s-a constatat că procentele în care poate să se manifeste depresia la copii diferă în funcție de vârstă. Cei mai predispuși sunt adolescenții, cu un procent de aproximativ 5-8 %. Imediat după, apar școlarii (cat. de vârstă 7-11 ani) cu un procent de aproximativ 2-3 % și undeva la 1% din numărul copiilor afectați de depresie sunt preșcolari. Dacă la 13-14 ani numărul de fete afectate este oarecum egal cu cel al băieților, odată cu adolescența, cam după vârsta de 15 ani, procentul fetelor crește mult față de cel al băieților.

3. Cum putem ajuta un copil cu depresie, înainte de a-l duce la specialist?

Pentru a putea ajuta un copil aflat în această situație primul lucru este să îi validăm starea, să îi dăm de înțeles că este văzut și că este important. Copilul cu simptome depresive de cele mai multe ori ajunge să creadă că nu este important, că nu semnifică nimic, pentru nimeni. Reasigurarea și implicarea lui în viața de familie (sau în mediul din care face parte) este un prim pas important care îl va ajuta să își recâștige încrederea și pofta de viață.

Suplimentar, manifestări de empatie, înțelegere, încurajarea comunicării deschise, fără reproșuri, fără judecată sunt cruciale! Copilul are nevoie să înțeleagă că este ceva natural să te simți trist și că atunci când se întâmplă, este în continuare important, acceptat și iubit de cei din jurul lui!

Iar lucrul cel mai important, din punctul meu de vedere, este implicarea 100% a părinților în acest proces! Timpul petrecut împreună, atenția oferită, dovezile de iubire, prezența în viața copilului, discuțiile deschise, toate contribuie la îmbunătățirea stării copilului. Specialistul, fără schimbări reale din partea părinților, este legat la mâini. Un copil nu „se strică”, așa cum am mai auzit. Copilul este oglinda mediului în care trăiește!

Atunci când mediul schimbă felul în care se manifestă, copilul va schimba la rândul lui modul în care se raportează și răspunde la acesta.

4. Cum putem evita depresia la copii?

Probabil știm cu toții cât de important este mediul în care crește un copil pentru dezvoltarea sa psiho-emoțională. Dacă se va simți respins, izolat, exclus, judecat, „greșit” ori „stricat”, copilul va înțelege că nimeni nu îl dorește și își va dori să „dispară” pentru a nu mai deranja.

Pentru a asigura o bună dezvoltare a copilului, este important ca acesta să crească într-un mediu liniștit, echilibrat, bazat pe acceptare, iubire, compasiune, răbdare, etc. Încurajarea unei comunicări autentice, bazate pe manifestarea emoțiilor și a gândurilor, așa cum sunt ele, face posibilă creșterea armonioasă, echilibrată și sănătoasă a acestuia.

Este important ca el (sau ea) să se simtă în siguranță, ascultat, înțeles și susținut din punct de vedere emoțional. Da, contează și siguranța financiară, însă pentru dezvoltarea psiho-emoțională armonioasă a copilului este mult mai important modul în care se simte acasă, cum este tratat și disponibilitatea celorlalți față de nevoile lui.

5. Care sunt cele mai frecvente cauze, ce declanșează depresia la copii?

Un copil care simte o tristețe atât de profundă are nevoie de multă iubire, căldură și suport. Cel mai probabil, copilul în cauză nu a primit iubirea și atenția de care a avut nevoie iar lipsa acestora s-a transformat treptat într-o durere acută.

Uneori, alegem calea greșită de exprimare a iubirii. În timp ce el are nevoie de îmbrățisări ca dovadă a iubirii, primește în loc foarte multe cadouri iar contactul îi este respins.

De cele mai multe ori însă, abuzul (emoțional sau fizic), pierderea unuia sau ambilor părinți, a cuiva apropiat din familie, o dezamăgire profundă, ignoranța, neglijarea, pot fi cauze ale apariției depresiei.

În zilele noastre, chiar dacă nu există o „listă” clară a cauzelor care duc la depresie în rândul copiilor, majoritatea factorilor care o pot determina sunt: factorii genetici (40-65%), comportamentul părinților, divorțul, violența domestică, decesul cuiva apropiat, un atașament nesănătos față de unul (sau ambii) din părinți, presiunea performanței școlare, boala, accidente sau alte evenimente de natură traumatizantă.

6. Se vindecă depresia la copii?

Depresia se vindecă la oricine, indiferent de vârstă!

Ritmul, eficiența și rezultatele oricărei intervenții sunt strâns legate de nivelul de implicare al celor din jur (în cazul adulților, implicarea personală are o pondere mai mare decât sprijinul exterior).

În cazul unui copil, recomand atât ședințe săptămânale cu un specialist, cât și implicarea 100% a părinților în întreg procesul. Asta înseamnă ca și părinții să meargă regulat la ședințe de terapie, cu scopul de a depista și de a schimba acele comportamente sau tipuri de gândire limitative, care pot fi parte din motivul apariției depresiei la copil.

Copilul, de cele mai multe ori, face mai degbrabă ceea ce vede decât ceea ce i se spune că ar trebui să facă. Dacă părintele, de exemplu, îi spune să nu îi fie frică, dar el este anxios, atunci copilul va modela comportamentul părintelui, nu cuvintele. Așadar, munca pe ambele fronturi este necesară pentru a asigura efecte semnficative și de durată.

7. Ce urmări poate avea depresia dacă copilul nu este ajutat?

Copilul se va simți incapabil să se descurce în situații, dificile, nu va face față frustrării și va tinde fie să se izoleze, să se retragă departe de toți ceilalți, fie va deveni violent, atât din punct de vedere fizic, cât și verbal.

Printre simptomele psihosomatice manifestate ca reacție la repulsia puternică pe care o simte față de școală, interacțiune ori viață, copilul va manifesta dureri de cap, dureri abdominale, vărsături sau stări de vomă sau sângerări nazale.

Aceste simptome pot fi urmate de stagnarea sau chiar scăderea în greutate a copilului, dereglări ale sistemului digestiv, tulburări de somn și scăderea imunității.

Indiferent de vârsta copilului, toate aceste efecte ale tristeții copilului afectează în final apetitul, performanța școlară, limitează interacțiunile și dacă sunt ignorate, pot naște gânduri despre moarte.

Cazurile de suicid la această vârstă sunt rare; Copilul mai degrabă va afirma „că vrea să moară”, decât să își facă rău cu adevărat. Asta nu înseamnă că aceste simptome ar trebui ignorate!

8. Cum decurge o ședință la psiholog?

Accentul va fi întotdeauna pus pe binele și nevoile clientului (în acest caz, al copilului). Pentru început, eu încep prin a avea o ședință cu părinții (mai ales în cazul preșcolarilor) pentru a afla exact cu ce pare să se confrunte copilul, lucru care îmi dă oportunitatea să aflu și despre dinamica relațiilor din familie.

Apoi, urmează o ședință de cunoaștere și armonizare cu copilul. La prima întâlnire în cabinet este important să se simtă în siguranță și să înțeleagă exact care este rolul persoanei din fața lui (al terapeutul).

Acel moment este unul de vulnerabilitate pentru copil iar răbdarea este cheia pentru a-i putea câștiga încrederea și a-l face să se simtă în siguranță. La fel este ca el/ea să înțeleagă că starea îi este recunoscută, că durerea pe care o simte este văzută și că va reuși să treacă de acest punct.

9. Cât durează terapia?

Durata terapiei este relativă. Depinde de mai mulți factori, precum gravitatea situației în care se află copilul, personalitatea copilului, nivelul de implicare al părinților precum și tipul de abordare al terapeutului. Sunt tipuri de terapii care presupun un timp mai lung, altele care presupun un timp mai scurt.

10. Poate divorțul părinților să declanșeze depresia la copil?

Depinde de vârsta copilului și de modul în care gestionează părinții separarea. Divorțul părinților poate fi o experiență traumatizantă pentru copil, atunci când divorțul îi este ascuns, când există conflicte puternice între părinți sau când copilul este folosit ca scut sau „monedă” de santaj între părinți. La fel se poate întâmpla și dacă devine „confidentul” greșit plasat al unuia dintre părinți, atunci cânt părinții se vorbesc de rău în fața copilului sau când este lăsat fără „rădăcini” (spre exemplu, dacă în urma divorțului trebuie să schimbe școala, orașul, țara, etc).

Din păcate, încă sunt multe cazuri de divorț în care copilul este pus la mijloc și încasează toate loviturile indirecte ale părinților, care sunt destinate fostului partener, nu copilului.

Copilul poate înțelege de aici că el este motivul pentru care se despart părinții, se poate simți copleșit, confuz, singur, etc. Dacă unul dintre părinți pleacă, fiind supărat pe partenerul lui, fără a oferi explicații copilului, acesta se poate simți respins, abandonat, fără semnificație și va începe să se devalorizeze.

Dacă, în schimb, părinții găsesc o modalitate calmă prin care să îi poată explica copilului motivul despărțirii, cum va arăta viața lor de aici înainte, ce schimbări vor apărea, tranziția poate deveni mult mai ușoară pentru copil.

Mai mult, dacă îl asigură că el va fi în siguranță în continuare, că este iubit și că dacă are nevoie, are spațiul deschis să vorbească despre ceea ce simte sau să pună întrebări despre ce nu înțelege, dacă va fi ascultat și înțeles, copilul vede că este și că va fi în siguranță. Prin răbdare, compasiune și susținere, copilul va simți la un nivel redus impactul despărțirii părinților.