Egoismul – între umbră și lumină

Cum să-l înțelegi și să-l transformi în iubire de sine

De câte ori ți s-a spus că ești egoistă doar pentru că ai ales să spui „nu”? Pentru că ai avut nevoie de timp pentru tine, de liniște, de o pauză? Sau pentru că ai ales să pleci dintr-o relație, un loc de muncă ori o prietenie care nu te mai hrăneau sufletește?

De multe ori, cuvântul egoism apasă greu pe umerii femeilor, pentru că este învățat devreme, din copilărie, că „a te gândi la tine” înseamnă a-i răni pe ceilalți. Dar dacă ți-aș spune că egoismul nu este întotdeauna un dușman? Că, înțeles și integrat, el poate deveni una dintre cele mai sincere expresii ale iubirii de sine?

Ce este, de fapt, egoismul?

În psihologie, egoismul este definit ca o orientare excesivă către sine, în care nevoile și dorințele proprii sunt puse constant înaintea celorlalți, fără empatie sau preocupare pentru efectele asupra lor. Este o protecție rigidă a sinelui, un mecanism de apărare care, în esență, încearcă să compenseze o rană mai adâncă – teama de a nu fi suficient, de a nu fi iubit, de a pierde controlul sau siguranța.

Dar între egoism și iubirea de sine există o graniță fină, care ține de intenție.
Egoismul spune: „Fac asta doar pentru mine, indiferent ce simt ceilalți.”
Iubirea de sine spune: „Am grijă de mine, pentru a putea oferi celorlalți dintr-un loc de echilibru și autenticitate.”

Diferența e subtilă, dar profundă. În timp ce egoismul separă, iubirea de sine unește. Una se naște din frică, cealaltă din compasiune.

Fațetele egoismului – oglindă a nevoilor neîmplinite

Egoismul nu apare din senin. El este adesea o strategie de supraviețuire emoțională.
Când nu am fost văzute, auzite sau valorizate în copilărie, învățăm că trebuie să ne apărăm singure. Când am fost lăudate doar pentru cât oferim altora, nu pentru cine suntem, ajungem să confundăm iubirea cu sacrificiul. Iar atunci când, după ani de dăruire, sufletul nostru strigă „ajunge!”, eticheta de „egoistă” apare aproape reflex.

Există, deci, mai multe fațete ale egoismului:

• Egoismul protector – când pui limite pentru că nu mai poți duce. Nu este un act de răutate, ci de supraviețuire.
• Egoismul vindecător – când alegi să te retragi pentru a-ți regăsi echilibrul interior.
• Egoismul conștient – când îți recunoști nevoile și acționezi pentru binele tău, cu respect și față de ceilalți.
• Egoismul distructiv – când nevoia de control sau frica de vulnerabilitate te fac să te pui mereu pe primul loc, chiar cu prețul relațiilor.

Nu toate aceste forme sunt „rele” – multe sunt, de fapt, semnale. Indicatoare care te ghidează spre ceea ce ai nevoie să vindeci sau să redescoperi în tine.

Când egoismul este, de fapt, iubire de sine

De multe ori, femeile care se simt vinovate pentru că se aleg pe ele însele, au trecut prin ani în care au ales mereu pe ceilalți. Au fost „fetele bune”, cele care nu supără, care oferă, care îngrijesc. Doar că, în timp, cana se golește. Iar când încerci să torni dintr-un pahar gol, nu mai e nici iubire, nici grijă – e epuizare.

A te alege pe tine nu este un act de egoism, ci unul de sinceritate. Este a recunoaște că nu poți iubi autentic dacă nu te respecți. Este a înțelege că uneori a pleca dintr-un loc nepotrivit este cea mai mare dovadă de iubire – față de tine și față de ceilalți. Așa cum spunea Gary Chapman, a rămâne într-un loc care te rănește nu e dovadă de loialitate, ci de negare a propriei valori.

Și poate că exact aici începe vindecarea – în momentul în care alegem să privim iubirea nu ca pe un sacrificiu, ci ca pe un act de prezență conștientă. Despre asta am scris și în cartea Femeia Phoenix, un volum dedicat femeilor care au uitat să se aleagă, dar care își pot regăsi puterea de a se iubi din nou. Este o reflecție despre cum confundăm adesea iubirea cu renunțarea la noi înșine:

„[…] mi-a venit în minte o discuție la care am asistat, demult, într-un curs. Te invit să o privești cu curiozitate și deschidere. Este scrisă dintr-un spațiu de iubire.

Speaker: „Ai muri pentru copilul tău?”
Participant: „Sigur că da!”
Speaker: „Ai trăi pentru copilul tău?”
Participant: „Cum adică?”
Speaker: „Ai începe să ai mai multă grijă de sănătatea ta? Ți-ai schimba stilul alimentar? Te-ai apuca de sport pentru copilul tău? Ai merge în terapie pentru copilul tău? Te-ai pune în situația în care să trăiești bine, să devii cea mai bună versiune a ta, pentru copilul tău?”

În acel moment, sala a amuțit. Cu toții am căzut pe gânduri. Erau persoane acolo care au împărtășit că au fost învățați că iubirea înseamnă sacrificiul de sine. Ca femei sau ca bărbați. Eu am învățat că sacrificiul este un mod de a arăta că ne pasă, că iubim. Mama mea, la fel. Prietenele mele, femeile care mi-au trecut pragul cabinetului, multe au făcut asta. Chiar și unii bărbați mi-au spus că au acționat astfel.”

Acest fragment surprinde esența transformării despre care vorbim: iubirea adevărată nu cere să ne stingem, ci să ne aprindem din nou. Să trăim, nu doar să supraviețuim, pentru cei pe care îi iubim – și, mai ales, pentru noi înșine.

Cum să înțelegi și să integrezi egoismul

1. Recunoaște-l fără judecată.
   Egoismul apare când o parte din tine se simte neglijată. În loc să o înfrânezi, ascult-o. Ce îți cere? De ce are nevoie?
2. Reformulează vinovăția.
   Data viitoare când îți spui „sunt egoistă”, întreabă-te: „Sau, poate, doar am nevoie de spațiu?”
   De multe ori, vinovăția e doar vocea vechilor condiționări sociale, nu a inimii tale.
3. Exersează limitele sănătoase.
   Nu orice „nu” este o respingere. Uneori, este o promisiune de autenticitate. A spune „nu” altora poate fi, în același timp, un „da” spus ție.
4. Alege cu iubire, nu cu frică.
   Frica de a dezamăgi sau de a fi respinsă poate fi travestită în altruism. Dar iubirea autentică nu cere sacrificiu perpetuu, ci echilibru.
5. Fă din tine o prioritate conștientă.
   A te hrăni emoțional, a-ți da timp și grijă nu este un lux – este baza din care poți oferi cu adevărat.

Egoismul bun – actul de a trăi în adevăr

Draga mea, să fii „puțin egoistă” nu este o greșeală. Este uneori singura cale spre echilibru. Egoismul sănătos este acel spațiu în care îți onorezi nevoile fără a le încălca pe ale altora. Este curajul de a te alege, chiar și când alții nu înțeleg. Este blândețea cu care spui „acum am nevoie de mine”.

Adevărata iubire, inclusiv cea pentru ceilalți, nu înflorește din sacrificiu, ci din plenitudine. Când te iubești suficient încât să-ți umpli propriul rezervor, oferi din prea-plinul tău, nu din gol. Și atunci, dragostea devine liberă, nu condiționată.

În loc de concluzie

Egoismul nu este nici bun, nici rău. Este o busolă. Dacă o privești cu sinceritate, îți arată unde ți-ai pierdut legătura cu tine însăți. Îți arată unde ai dat prea mult, unde ai uitat să ceri, unde ai obosit să te justifici. Și te invită, cu blândețe, să revii acasă – în tine.

Alege-te, așadar, din iubire, nu din teamă. Fii blândă cu tine. Și amintește-ți mereu: atunci când ai grijă de tine, le oferi și celorlalți o versiune mai autentică, mai liniștită, mai plină de iubire a ta.

Pentru că doar o cană plină poate umple alte căni.
Și asta nu e egoism. E iubire pură.