Între iubire și frică stă, de obicei, o linie fină. Frica, orgoliul, rănile nevindecate, mândria și egoismul transformă orice șansă de a te bucura de ceva frumos într-un chin. Astfel, ajungem la tipare de sabotaj și autosabotaj care ne fac să părăsim mult prea devreme o relație.

Încet, se strecoară ego-ul care începe întrecerea:

Am ajuns să fugim atât de tare de iubire, încât băgăm la înaintare durerea, fricile, rănile și orgoliul pentru a nu ne da nici măcar o șansă să simțim cu adevărat ceva.

Ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de sufletele noastre.

Ne îndepărtăm unii de ceilalți și fiecare trăiește în bula personală de „siguranță”, departe de realitate și de restul.

Prea puțini își mai deschid sufletele și au curajul să mai iubească.

Ba chiar mai rău, îi fac pe alții să își deschidă inima iar odată ce au obținut asta, își iau „iubirea” și pleacă.

Iubirea nu apare și dispare peste noapte.

Ea poate exista pur și simplu și pentru a rămâne este nevoie să fie cultivată, hrănită și îngrijită.

Același lucru e valabil și pentru iubirea de sine!

Din orice punct de vedere alegem să privim iubirea, adevărul rămâne același:

Odată ce ne vindecăm propriile răni, prin modul cel mai potrivit nouă, în timpul potrivit fiecăruia, putem începe cu adevărat să ne deschidem în fața iubirii.

Odată ce iertăm și ne iertăm pe noi înșine pentru trecutul nostru, pentru alegerile și deciziile noastre, ne apropiem și mai tare de iubirea autentică.

Și, odată ce alegem să pășim pe drumul autocunoașterii, reușim să ne apropiem și să atragem în jurul nostru acele persoane care cu adevărat ne pot aduce un plus de fericire în sufletele noastre.

Dacă ți-a plăcut articolul, recomand să citești și „NU POȚI SIMȚI IUBIREA DACĂ FUGI DE EA”.