Schimbarea

Pe marginea prăpastiei facem schimbarea

De multe ori am spus că oamenii se schimbă atunci când îi doare suficient de tare.

Și adevărul asta e:

  • Cele mai mari schimbări din viața noastră le facem DOAR atunci când deja este prea rău, prea dureros, PREA ceva.

Pe de-o parte, are sens. Dacă începe să ne facă prea mult rău, evident că ne dorim schimbarea și căutăm un alt drum.

Pe de altă parte, este ironic. Așteptăm să ne îmbolnăvim, să intrăm în depresie, să facem atacuri de panică sau crize de furie ca să ne asumăm în sfârșit schimbarea.

Semnele apar mult mai devreme de atât în viața noastră.

La job, în familie, în relație, într-o prietenie; toate sunt vizibile, uneori, chiar de la început.

Și cu toate astea, ne setăm să fim martirii vieții noastre, sacrificându-ne pentru „o cauză nobilă”.

  • Acest tip de comportament nu este un gest măreț, ci egoism, narcisism, cu o doză zdravănă de masochism.

Când intru într-o relație, conștient că partenerul ales îmi provoacă deja disconfort, este o asumare conștientă a suferinței care urmează!

Știu cum sună totul, că ne propunem să ne facem rău, într-o doză destul de mare conștient și plecăm doar când ne este mult prea rău.

Dacă este să privim înapoi la o relație eșuată, de câte ori am spus la început: „asta mă deranjează, nu e ce mi-aș dori eu, comportamentul asta mă rănește, etc.” sau „nu ar trebuie să mă bag, e deja dezechilibrată treabă, nu e locul meu” și totuși ne-am băgat cu totul, asumat, conștient?

  • Majoritatea oamenilor fac asta și motivul pentru care mulți o fac este că le place să își ia provocări „supraomenești” – pe principiul poveștii „Frumoasa și Bestia”, cred că vor îmblânzi bestia.

Iar această bestie pe care caută fiecare să o îmblânzească poate fi

  • o proiecție a unei relații eșuate,
  • o proiecție a sinelui (caut să salvez pentru că îmi doresc să fiu salvat)
  • o frică puternic înrădăcinată de singurătate.

Oricare ar fi motivul, urmărește-ți dialogul interior când te bagi în ceva – relație, parteneriat, job – și dacă de la început găsești motive să te plângi, atunci ai două variante:

  • Intri asumat și la sfârșit, știi motivele pentru care s-a încheiat așa, fără să te mai plângi că viața e nedreaptă.
  • Decizi să pleci, înainte de a începe orice în acel context.

Orice alegem fiecare dintre noi, faptul că ne asumăm acea decizie reduce din intensitatea dezamăgirii și a suferinței dacă alegerea noastră se dovedește nepotrivită pentru noi.

La cât mai multe alegeri conștiente, asumate și ecologice să facem!

Curs de NLP Practitioner Somato-Integrativ, Brașov