Sunt curioasă dacă te-ai regăsit în vreuna dintre vocile echipei despre care am povestit săptămâna trecută, în partea întâi. ☺️Dacă nu, e posibil să nu fi discutat încă despre cea care e predominant activă la tine. Cel mai probabil este, totuși, să nu fie vorba doar despre una, ci să fie o combinație care se schimbă și după contextul în care te afli.
Hai să vedem cu ce daruri vin și cele patru părți ale echipei despre care nu am vorbit încă: victima, negativistul, persecutorul și observatorul.
VICTIMA
Vocea aceea dramatică și autocompătimitoare pe care o auzim uneori în noi este cea a victimei. Ea iese la iveală atunci când nu vrem să ne asumăm responsabilitatea.
Partea limitativă a vocii:
Ne face să ne ascundem de orice responsabilitate, pe care o aruncăm, în schimb, pe oricine altcineva sau orice altceva pentru situația personală. Atunci când de vină este societatea cu regulile sau constrângerile ei, percepțiile generale de tipul „sunt femeie și nu voi avea job-ul ăsta dedicat bărbaților” sau „sunt prea tânăr ca să ma ia cineva în seamă”.
Este vocea datorită căreia considerăm că insuccesul nostru este datorat exteriorului: ceilalți nu îmi dau voie, mă limitează, nu mă ajută, nu mă iau în serios etc. Toate astea ne pun într-o postură de inacțiune, de neasumare și ne ascunde în spatele unor scuze.
Darul vocii:
Vocea victimei ne arată exact de ce anume ne e frică dacă ne asumăm responsabilitatea. Atunci când ne dăm voie să ascultăm vocea victimei putem să realizăm care e teama care ne oprește să facem ceva, care sunt temerile legate de evreun eșec.
Teama de a ne face de rușine, de exemplu, atunci când se plânge că „nu pot”, „o să dau greș”, „o să mă fac de râs”. Sau teama de a fi considerat vinovat de către ceilalți și respins, explus, pus la colț atunci când crec că „ceilalți nu vor fi de acord”, „dacă totul merge greșit vor da vina pe mine”, „toată responsabilitatea va cădea în capul meu și o să-mi pierd job sau familie”.
NEGATIVISTUL
Este partea din noi care ne minimalizează reușitele și ne scoate în evidență toate eșecurile și dezamăgirile, chiar și cele imaginate, nu neapărat reale.
Partea limitativă a vocii:
Ne taie aripile, asemenea Criticului din stategia Walt Disney. Diferența e că pentru Negativist nimic nu e bine, totul e cu NU în față, neagă și respinge tot. Criticul, însă, ne spune și ce suntem, doar că în sens negativ – „sunt prost”, „sunt incapabil” etc
Subtilitatea din vocea Negativistului este în „nu”-ul pe care-l ține în brațe: „tu nu ești capabil”, „tu nu vei face niciodată”, „tu nu meriți” etc. Și vine și cu exemple pertinente pentru care nu ai cum să reușești, pentru că deja ai eșuat în atâtea contexte sau relații, nu-i așa?
Darul vocii:
Ne arată care sunt convingerile limitative pe care le avem despre capacitatea noastră de a obține succesul, de a realiza lucrurile pe care ni le propunem. Ne pune în față tot ceea ce credem noi atât despre capacitățile noastre, cât și despre posibilități exterioare nouă la care am putea apela ca să ne atingem obiectivele.
PERSECUTORUL
Cel care vine în cotradicție cu victima, la fel ca în triunghiul dramatic, persecutorul vine la pachet cu judecata.
Partea limitativă a vocii:
Ne activează latura perfecționistă, este partea foarte rigidă și strictă, cel care caută ca totul să iasă per-fect și nu își dă voie, sub nicio formă, să eșueze sau să facă lucrurile mai puțin decât excelent.
Atitudinea pe care o avem față de noi când apelăm la persecutorul interior este una plină de multă autoritate și agresivitate. Vocea cu care ne vorbim vine dintr-o postură de superioritate și judecată care ne poate bloca.
Darul vocii:
Persecutorul este partea din noi care a înregistrat tot ceea ce ni s-a împus când eram mici: „tu trebuie să iei note mari”, „trebuie să fii cuminte, că altfel ți-o iei”, „trebuie să fii cuminte, că altfel nu vei fi iubit”. Toate lucrurile pe care le-am absorbit ca un burete și le-am luat de bune de-a lungul evoluției și dezvoltării noastre se manifestă prin vocea persecutorului. Inclusiv cele pe care am ajuns noi să ni le spunem în urma unor experiențe personale în care am ales concluzia limitativă în loc de cea constructivă
Când ne detașăm de vocea Persecutorului, doar urmărim ce ne spune și le punem pe hârtie ne putem da seama exact ce am moștenit ca limitări exterioare pe care ni le-am asumat: că trebuie să fac totul perfect, că trebuie să fiu cel mai bun, ce TREBUIE neapărat să fiu într-un anume fel dacă vreau să fiu apreciat, iubit sau felicitat, să primesc laude, un titlu, bani sau să am succes în viață.
Abia când pot să văd toate astea și să trec peste ele, pot într-adevăr să mă duc cu altă energie către scopul pe care mi-l propun.
OBSERVATORUL
Este vocea rațiunii, partea obiectivă din noi care poate să privească detașat, să fie echilibrată, calculată, să caute atât resurse, cât și soluții.
Partea limitativă a vocii:
Vocea Observatorului poate fi limitativă dacă e folosită excesiv, pentru că atunci nu voi fi niciodată implicat, emoțional mai ales. Nu sunt activ, nu prea iau inițiativa, nu fac nimic, doar analizez și găsesc cele mai bune soluții, fără implementare.
Darul vocii:
Fiind vocea rațiunii și, în același timp, vocea blândă, echilibrată și matură din noi, ea oprește toate limitările și fricile celorlalte părți din noi. Nu se pe ce nu putem facem, pe ceea ce nu suntem, ci mută focusul pe ceea ce suntem, tot ceea ce putem face și toate soluțiile și modalitățile prin care putem găsi rezolvări la situațiile cu care ne confruntăm.
Cum ne ajută să cunoaștem aceste limitări și, mai ales, daruri pe care fiecare voce a echipei noastre interioare le are pentru noi?
Putem să le observăm la noi înșine și să ne dăm seama care este procesul prin care parcurgem etapele atingerii scopului pe care ni-l propunem în viață sau la un anumit moment dat.
Unii dintre noi putem observa că avem mai mult Criticul cu Persecutorul și cu Victima, de exemplu. Alții vor combina Creatorul de scuze, Îngrijorat și Negativist. Sau doar una dintre ele.
Fiecare are o altă ierarhie în care se activează aceste dialoguri interioare. Primul pas este să observăm această ierarhie, ce folosim cel mai des, apoi să începem ușor să demontăm puterea acelei părți din noi.
În cadrul echipei, o dată ce discutăm într-un cadru safe despre toate lucrurile astea, fiecare își poate face ierarhia personală, să vadă care îi sunt nevoile în momentul în care apelează Criticul, în momentul în care apelează Protectorul, în momentul în care devine Persecutor și așa mai departe.
Pornind de aici, se poate face un proces de armonizare a echipei să se ajungă la un echilibru între membri unui sistem, indiferent că este în plan profesional sau personal.
În oricare din situații, descoperirile îți pot aduce aha-uri valoroase. Dacă vrei și o voce exterioară să ghideze procesul echipei tale, sunt aici să discutăm.
Ți-a plăcut articolul?
Îți recomand alte trei articole, care se completează frumos cu acesta.
