Este imposibil să nu comunicăm. Există pe tot întinsul globului și timpului o adevărată fascinație legată de tăcere. Și pe bună dreptate, pentru că în absența cuvintelor se spun atât de multe.

Cu toate acestea, multe persoane cred că în momentul în care aleg să nu vorbească despre o situație din viața lor sau despre modul în care se simt la momentul respectiv nu transmit celor din jur ceea ce simt.

Principiul nr.14 din NLP tocmai asta spune: Este imposibil să nu comunicăm.

Mesajele nonverbale au fost recunoscute de câteva secole drept un aspect esențial al comunicării. Francis Bacon spunea, în volumul „Progresul învățării”, publicat în 1605, că „liniile corpului dezvăluie dispoziția și înclinația minții, dar mișcările chipului și ale altor părți nu numai că fac acest lucru, ci dezvăluie umorul, starea de spirit și dorințele”.

Și adevărul ăsta este: în momentul în care alegem să nu vorbim nu înseamnă că am încetat să comunicăm.

Când alegem să nu vorbim, alegem doar să nu comunicăm prin cuvinte.

Comunicarea verbală este doar partea vizibilă a unui aisberg uriaș care conține pe lângă cuvinte și gesturi, mimica, postura, tonalitate a vocii, ritm – aspecte care reprezintă între 80 și 93% din cuprinsul conversației.

De cele mai multe ori avem tendința să ne concentrăm pe conținutul verbal al unei discuții și pierdem din vedere ceea ce ne comunica corpul. Însă, chiar dacă nu spunem nimic, tăcerea este un fel de a spune ceva: respirația care se accelerează, obrazul care se înroșește sau pălește, transpirația care se observă pe frunte, privirea care se întoarce în altă parte, toate aceste semnale comunica ceva, deci sunt comportamente comunicaționale.

Comunicăm chiar și atunci când nu vrem.

Oricât am vrea să nu comunicăm ce se întâmplă cu noi, ce gândim, credem sau simțim la momentul respectiv, adevărul este că prin ceea ce arătăm transmitem suficiente informații cât ceilalți să-ți dea seama. Dacă, evident, sunt atenți și își doresc să știe cum ne simțim.

De aici devine și mai interesant, pentru că ce înțeleg ceilalți și, mai ales, cum aleg să reacționeze, poate să fie modelat în funcție de percepția lor, de filtrul pe care-l au – ceea în NLP numim de hartă.

Pe lângă influențele mediului în care am crescut și al celui în care trăim, credințele și valorile noastre, educație și chiar sex și religie, harta este modelată și de simțurile noastre. Inclusiv felul în care filtrăm prin auz, văz, simțuri tot ceea ce vine spre noi din exterior face parte din harta noastră și modifică mesajele celorlalți. Și, desigur, e valabil și din interior către exterior.

Harta noastră  este și ea responsabilă de o parte din mesajul nonverbal pe care-l avem în orice comunicare.

Așadar, comunicarea ține într-un procent foarte mic de ceea ce spunem. Contează mai mult cum spunem și, în special, ce arătăm în momentul în care ne aflăm într-o anumită stare și suntem în contact cu ceilalți.

De exemplu, atunci când ne simțim inconfortabil cel mai des vom alege să stăm într-o poziție închisă, să ne protejăm corpul în mod subconștient dorind să ne protejăm de judecata celorlalți sau de a fi vulnerabili în fața altora, de a ne deschide emoțional față de ei.

Tot ceea ce transmitem astfel prin mimică, gesturi, poziții pe care alegem să le avem într-un moment sau altul transmite mai multe despre ceea ce gândim și ceea ce simțim decât ce alegem sau nu să spunem.

Un foarte bun exemplu este cazul actorilor, care pot să exprime, fără cuvinte, stări sufletești din cele mai complicate, rafinate, pretențioase și elocvente. Și profesorii – cei cu talent și carismă, bineînțeles – sunt un exemplu interesant: știu să exprime prin pauze puse la locul lor, prin tăcere, prin gesturi și priviri, sentimente și stări sufletești discrete și personale în același timp, dar atât de convingătoare și prin aceasta se pot face atât de ușor auziți și ascultați.

Tăcerea este de aur

Tăcerea, la fel ca mimica și pantomimica, fac parte din limbajul nonverbal, prin care cei pricepuți se pot face mai repede și mai deplin înțeleși decât prin mii de cuvinte. Ce-ar fi să învățăm să folosim, într-un mod optim, aceste elemente de comunicare în relațiile cu ceilalți?