Sindromul impostorului afectează o bună parte din populație.
Simți că porți cu tine un secret și, în absolut orice situație, trebuie să ai mare grijă cum te porți, ce spui și ce faci pentru ca ceilalți să nu îl afle. În fiecare secundă ești în alertă și trebuie să menții aparențele.
Secretul pe care îl ai e acela că te simți ca un fals, ai impresia că în orice moment vei fi descoperit făcând o fraudă chiar și atunci – sau mai cu seama atunci când ai un succes. Te simți ca și cum nu aparții contextului în care ești și ai ajuns acolo doar printr-un noroc chior.
Îți poți imagina cum e să trăiești așa? Sau sună chiar puțin familiar?
Să știi că nu ești singur. Cam 70% din adulții din întreaga lume trec măcar o dată în viață printr-o situație ca asta și ea reprezintă sindromul impostorului.
Sindromul impostorului se manifestă exact cum îi spune numele: unii oameni, în special cei care chiar sunt foarte buni în ceea ce fac, cred despre ei înșiși că sunt incompetenți și că nu merită succesul pe care l-au obținut, în ciuda dovezilor și realizărilor pe care le au. Se percep ca fiind falși și prefăcuți, ca și cum i-ar fi păcălit pe alții să îi considere inteligenți, capabili sau demni de admirat. Se așteaptă să fie deconspirați din clipă-n clipă, iar asta le cauzează mult stres, anxietate și îndoieli de sine.
Termenul a fost folosit pentru prima dată de psihologii Suzanna Imes și Pauline Rose Clance în anii 1970. În baza observațiilor clinice, Dr. Clance a descris șase aspecte ale sindromului.
Hai să vedem, tu în care te regăsești?
Negarea propriei competențe și ignorarea aprecierilor
Pui succesul pe seama oricăror posibile conjuncturi și aspecte exterioare. Nu iei în seamă feedback-urile pozitive sau dovezile care îți demonstrează succesul, ci, dimpotrivă, vezi doar acele aspectele pentru care consideri că nu meriți laudele, căutând argumente prin care să le demonstrezi și altora asta.
Cercul (vicios al) impostorului
Atunci când ai ce făcut un task teama de eșec și anxietatea te fac fie să lucrezi imediat și mult peste nevoie, fie te fac să amâni până e foarte târziu și vei fi nevoit să depui extra efort. Apoi, când ești lăudat pentru reușită, începi să te îndoiești de tine și pui totul pe seama norocului. Iar la următorul task presiune e și mai mare și o iei de la capăt.
Nevoia de perfecțiune
Tinzi să faci totul de unul singur, nu ceri ajutor și nu concepi să greșești vreodată. Ești aproape un fanatic al micromanagementului. Atunci când alții au rezultate mai bune, concluzionezi că de fapt nu ești nici bun, nici talentat, doar pentru că nu ai fost pe primul loc.
Aspecte de supererou
Funcționezi 110% ca și cum ai avea superputeri. Preiei task-uri de la alții, pentru că poți. Nu ai timp de un hobby sau de prieteni, că ești ocupat. Ești workaholic și este cel mai predispus sindromului burn-out.
Frica de eșec
În fața oricărei acțiuni pe care o ai de făcut te simți anxios pentru că te temi că vei eșua. Iar când se întâmplă – ca tuturor oamenilor – să greșești, te simți rușinat și umilit. Faci orice să poți evita așa o situație, așa că muncești în exces, ceea ce te face să pierzi resurse și să ignori prioritățile.
Pregătirea expertului
Ai impresia că toți sunt păcăliți de aparențe și că, de fapt, nu știi nimic. De asta vrei să ai tot timpul diplome, confirmări, laude. Dacă trece chiar și o zi fără una din acestea, te dărâmă, chiar dacă nici măcar nu le crezi.
Te-ai putea gândi că sindromul se instalează la cei care, copii fiind, ai fost certați mult, dar – în mod surprinzător – ăsta e doar un declanșator.
Practic, sunt trei tipuri de mesaje din copilărie care trezesc impostorul pe termen lung.
1. Criticile constante (de exemplu: nu poți, nu știi, nu reușești, nu ești bun de nimic, n-o să faci nimic în viață, X a făcut mai mult sau mai bine ca tine, ok, daaar puteai mai mult!), care îi fac pe copii să simtă că nu vor fi niciodată suficient de buni, acceptați, doriți, iubiți, integrați.
2. Lauda universală, superlativă (de exemplu: ești cel mai deștept copil din lume), care insuflă așteptări și presiune.
3. Lauda și atenția condiționate de rezultatele academice – și nu numai – pe care le obține copilul. Astfel, copilul devenit adult, învață că va primi iubirea și aprecierea doar când va avea cele mai bune rezultate și va fi ignorat atunci când nu este la înălțimea așteptărilor.
Cum poți gestiona manifestările sindromului?
Cred că cea mai bună soluție pentru acest sindrom care e din ce în ce mai prezent în viețile oamenilor e sinceritatea. Știu, pare un clișeu. Dar e și cel mai simplu.
E foarte ușor să cazi în capcana impostorului pentru că, în comparația tu-celălalt, doar pe tine te cunoști din interior. Exercițiul sincerității combinat cu cel în care te pui și în alți papuci decât ai tăi – căpătând astfel alte poziții perceptuale, cum le spunem în NLP – te pot ajuta să înțelegi unde ești pentru ca, mai apoi, să poți ieși de acolo.
Și, sigur, oricând poți cere susținere de la apropiați sau specialiști.
