De ce trebuie să ieși din formație?
De ce trebuie tu să fii altfel?
De ce trebuie să faci altfel mereu?
Și așa începe inhibarea unui copil care este diferit. Și nu mă refer la copiii cu diagnostic. Mă refer la un copil care este expresiv, creativ, face lucrurile în moduri noi, diferite.
Copilul care desenează în afara liniilor. Copilul care vrea să exploreze noi lucruri dar care este împins în aceeași cutie care este ușor de gestionat. Cea mai cunoscută și simplă. Cea mai bătătorită, pentru că a fost călcată de toți.
Deși este dificil să ai abordări adaptate fiecărui copil, în special într-un cadru precum grădiniță, școală, etc, nu înseamnă că a-l băga pe cel creativ nu are efecte pe termen lung.
Consecințele inhibării individualității
Deși nevoia adultului de conformare a copilului este mai mult decât umană, nu exclude, din păcate, consecințele pe care le poate avea aceasta pe termen lung. Pe măsură ce crește, copilul căruia i se reproșează diferențierea și individualitatea proprie poate riposta sau se poate conforma.
Rebelul
Riposta se manifestă atunci când conflictul interior între ceea ce simte că este și ce i se spune să fie se traduce în rebeliune. Revolta împotriva sistemului. Revolta împotriva ideilor altora. Extremismul doar pentru a demonstra un punct de vedere. Sistemul care răspunde cu luptă (fuga sau lupta) pentru a se securiza.
Rebeliunea de cele mai multe ori nu ascunde rea intenție. Ci o durere puternică interioară. Un “nu mă auzi”, nu mă accepți, nu mă crezi, nu mă susții, nu mă iubești așa cum sunt. Care se schimbă într-o rebeliune de forma “dacă tot nu mă iubești și nimeni nu mă vrea cum sunt, ce rost mai are să corespund. Pot să-mi sabotez viața și să o pun în pericol, pentru că fără iubire nu înseamnă nimic”.
Mulți adolescenți sau chiar adulți ajung și rămân în starea asta. Fără conștientizarea durerii provocate de conformarea impusă de adulți în copilărie, nimic nu se schimbă. Fără eliberarea durerii, copilul forțat să se potrivească grupului poate continua să aibă alegeri extreme sau radicale pentru tot restul vieții.
Conformarea
Pe partea opusă a scalei, există copilul care se conformează. Cel al cărui sistem decide să aleagă fuga. Doar că fuga, în cazul lor, este una interioară. În timp ce joacă rolul impus de adulți și societate, în interior sunt tot ei. Ascunși, în întuneric, departe de lumea exterioară. Într-un loc în care nimeni nu știe că există – uneori nici măcar ei înșiși.
Acești copii tind, ca adulți, să arate sau nu semne de suferință. Unii pot părea de succes, în relații, cu familie, cariere care mai de care, vacanțe. Însă ce-i dă de gol este sentimentul de gol interior pe care îl poartă în toate ariile vieții lor.
De ce se întâmplă asta? Pentru că toate alegerile lor – carieră, partener de viață, stil de viață – sunt făcute pe baza a ce corespunde. Drept urmare, pot să ajungă să aibă tot, dar nimic din ce și-ar fi dorit cu adevărat. Și s-au conformat și mulțumit cu ce era aprobat din exterior. Din acest motiv, fericirea sau împlinirea sunt sentimente pe care le regăsesc cu greu.
Limitări sociale
Ce se întâmplă când ștergem personalitatea celor “diferiți”?
În istoria umanității, evoluția speciei noastre a putut avea loc tocmai datorită celor diferiți. Diferiți în gândire, în acțiuni, în convingeri sau alegeri. Inhibarea celor care abordează lucrurile altfel decât suntem noi obișnuiți poate limita evoluția.
Pe un plan, evoluția personală. Pe alt plan, evoluția la scară mai mare. Fără cei care au îndrăznit să gândească diferit, nu am fi avut descoperiri, invenții, opere de artă, schimbări sociale sau progrese științifice. Aproape orice lucru pe care îl considerăm astăzi normal a fost, la un moment dat, ideea unui om care nu s-a încadrat în tiparele vremii sale.
De multe ori admirăm adulții care au avut curajul să schimbe lumea, dar uităm că acei adulți au fost cândva copii. Copii care puneau prea multe întrebări. Copii care nu acceptau răspunsul “așa se face”. Copii care vedeau posibilități acolo unde ceilalți vedeau doar reguli.
Creativitatea este calea către evoluție
Paradoxul este că societatea are nevoie de oameni creativi, inovatori și autentici, dar procesul prin care îi formează îi împinge adesea către conformare. Îi învățăm să nu deranjeze, să nu iasă în evidență, să nu greșească, să nu fie prea mult. Iar mai târziu ne întrebăm de ce sunt atât de puțini cei care îndrăznesc să creeze ceva nou.
Acceptarea diferențelor nu înseamnă lipsa limitelor. Nu înseamnă că orice comportament trebuie permis sau că regulile nu mai au rost. Copiii au nevoie de structură. Au nevoie de ghidaj. Au nevoie de limite sănătoase. Dar există o diferență între a pune limite unui comportament și a respinge identitatea celui care îl manifestă.
Poți să îi spui unui copil că nu este potrivit să lovească fără să îi transmiți că este rău pentru că a făcut-o. Poți să îi explici că există reguli fără să îi tai curiozitatea. Poți să îi oferi structură fără să îi zdrobești autenticitatea.
Poate că adevărata provocare a adulților nu este să îi facă pe copii să intre în formație. Poate că provocarea este să învețe să meargă alături de ei suficient de mult încât să descopere cine sunt cu adevărat.
Pentru că scopul educației nu ar trebui să fie crearea unor copii ușor de gestionat. Scopul ar trebui să fie formarea unor adulți capabili să gândească, să simtă, să creeze și să trăiască în acord cu ceea ce sunt.
Iar uneori, copilul care desenează în afara liniilor nu are nevoie să fie corectat.
Are nevoie doar ca cineva să îi spună că este în regulă să existe și acolo.
- Conformarea copilului creativ
De ce trebuie să ieși din formație? De ce trebuie tu să fii altfel? De ce trebuie să faci altfel mereu? Și așa începe inhibarea unui copil care este diferit. Și nu mă refer la copiii cu diagnostic. Mă refer la un copil care este expresiv, creativ, face lucrurile în moduri noi, diferite. - Empatică, fără să te pierziExistă un moment într-o relație în care multe femei încep să simtă că „țin totul în viață emoțională a cuplului”. Observă, anticipează, calmează tensiuni, traduc emoții nespuse și încearcă să mențină conexiunea chiar și atunci când celălalt se retrage.
- Vulnerabilitate fără slăbiciunePentru tine, ca bărbat, una dintre cele mai dificile întrebări poate să nu fie „Ce ai făcut astăzi?”, ci „Ce simți?”.Deși poate părea surprinzător, mulți bărbați ajung la vârsta adultă fără să se simtă confortabil vorbind despre propriile emoții.
