În ciuda tuturor romanelor din istoria literaturii în care iubirea este prezentată ca suferință, ea, în esență, nu este așa. Ceea ce doare este altceva, nicidecum iubirea.
Astfel, pe același principiu, nu iubirea în sine devine grea, ci contextele în care vrem să o manifestăm. Când intervine viața cu tot felul de provocări – nevoi neîmplinite, lucrurile de zi cu zi de care ne lăsăm distrași (task-uri, dus gunoiul, făcut curățenie, stres la locul de muncă, poate copii cu cerințele specifice sau boli) ajungem să nu mai băgăm în seamă sentimentul.
În esență nu devine realmente greu să iubim, ci pur și simplu începem să pierdem din vedere tot ceea ce simțim față de cineva sau chiar față de noi înșine. Și, am remarcat în experiența profesională, cel puțin patru situații în care uităm că ne iubim.
1. Atunci când apar monotonia sau plictiseala în cuplu
Intrăm într-o rutină care ne împiedică să mai facem și altceva, parcă nu mai avem interes să ieșim din casă, să mai mergem la întâlniri, la un restaurant, la un film, ni se pare normal să facem aceleași lucruri în fiecare zi. Ajungem astfel să simțim – la un anumit nivel, conștient sau nu – că nu mai suntem satisfăcuți, dar pur și simplu nu mai facem nimic.
În situații de genul acesta unii oameni ajung să confunde sentimentul acela de monotonie și rutină cu lipsa de iubire, pentru că nu-și mai acordă timp să iasă din tabieturile zilnice și evident pare că nu mai au despre ce să vorbească, nu-și mai caută prezența unul altuia.
Cum ieșim de aici?
Putem să găsim modalități de a combate monotonia asta și de a aduce un pic de noutate în relație. În plus, să găsim activitățile potrivite atât pentru amândoi, cât și individual.
O dată pe săptămână sau la câteva săptămâni, în funcție de posibilități și disponibilitate emoțională, financiară sau timp să ieșim la un date, să jucăm ceva acasă (puzzle), să ne uităm la o emisiune care ne provoacă să privim lucrurile diferit și să interacționăm într-un alt mod, să ne înscriem la un curs (de dans, de dezvoltare personală etc) fie împreună, fie separat în funcție de pasiuni.
2. Când ne lăsăm influențați de Social Media
Online-ul ne arată că toți ceilalți sunt complet fericiți, totul e minunat de partea cealaltă, vorba aia: iarba vecinului e mai verde, mai frumoasă, mai îngrijită. Atunci, din comparația pe care o facem privind la postările celor apropiați – sau nu, pentru că ne putem raporta inclusiv la vedete – ne gândim automat că relația în care suntem e greșită, e toxică, plictisitoare, monotonă, nu ne împlinește, nu avem suficient de multe în comun sau mai câte și mai câte. Și atunci lăsăm iubirea deoparte și ne uităm strict la ce așteptări nerealiste ne creăm despre relație raportat la tot ceea ce vedem în Social Media.
Același lucru se poate întâmpla cu o parte dintre amicii din viața reală cu care poate nu suntem suficient de apropiați și și nu avem o legătură atât de strânsă cât să ne spună și provocările lor. Atunci, evident, vor veni și ne vor spune doar lucrurile bune în contextele sociale și nu vom ști cu adevărat ce este în spate și dacă este chiar așa de bine pe cât pare.
Cum ieșim de aici?
Amintindu-ne că lumea în Social Media oamenii selectează ceea ce postează. În niciun caz n-o să-și posteze certurile, nemulțumirile, frustrările și toate „rufele murdare”. Social Media este o mască pentru highlight-urile bune ale vieții, în niciun caz nu este un punct de reper după care să modelăm viețile.
Să ne amintim să revenim la iubirea pe care o simțim. Să vedem cum putem noi să facem să avem o relație cât mai aproape de idealul nostru sau de cum ne imaginăm că sunt cele din Social Media ori de pe la prietenii noștri în loc să ne gândim „uite ce bine e la ceilalți și la mine e rău, așa că mai bine renunț.” Să conștientizăm – poate chiar vorbind cu prietenii – că provocări există în orice relație și să demitizăm ideea că la alții e perfect, numai la noi nu.
3. Când apare un copil
În acest caz sunt două situații provocatoare care ne pot face să uităm de iubirea dintre noi, ca parteneri: dacă doar unul dintre părinți este total absorbit de copil, iar celălalt trage înapoi spre cuplu, ori amândoi sunt absorbiți de copil și uită că ei sunt în primul rând un cuplu, apoi părinți, apoi orice altceva mai au nevoie să fie pe la muncă și în altă parte.
Aceste situații pot crea o prăpastie între parteneri și atunci ei nu mai observă iubirea dintre ei pentru că sunt prea preocupați de contradicțiile despre cum să crească copilul sau de stresul cu care vine la pachet – a pățit ceva copilul, trebuie rezolvat ceva cu grădinița, făcut teme cu el sau orice alte situații și atunci omitem să ne mai întoarcem la cuplu. Făcând asta, ne îndepărtăm și de iubirea pe care o simțim unul față de altul. Nu înseamnă că ea dispare, nu înseamnă că realmente iubirea în sine e grea, ci pur și simplu ne defocusăm.
Cum ieșim de aici?
Acordându-ne timp unul altuia, în cuplu și amintindu-ne că, orice neînțelegere am avea, ea vine din valori și principii diferite, bagaj diferit din trecut și nu o facem în nume de rău. Prioritizând în mod conștient relația de cuplu, ne concentrăm pe ceea ce putem face ca să ajungem la consens și să revenim unul la celălalt ca parteneri.
4. Când nu spunem, nu cerem ce avem nevoie de la celălalt
Atunci când și pur și simplu ne așteptăm ca celălalt să știe cum să ne iubească, cum să ne arate iubirea și doar așteptăm fără să facem nimic în sensul ăsta apar frustrări. Celălalt, dacă nu citește gânduri sau nu are o intuiție super ieșită din comun, nu va ști să vorbească pe limba noastră și atunci apare sentimentul că ne este foarte greu să iubim pe cineva care pare că nu ne iubește și nu ne apreciază.
Cum ieșim de aici?
E foarte important să ne amintim că nimeni nu poate să ne citească gândurile și că este responsabilitatea noastră să-i comunicăm celuilalt cum avem nevoie să ne iubească, să ne aprecieze, să ne arate iubirea lui. În același timp, putem să facem acel pas în plus și să înțelegem și limbajul lui de iubire, pentru că de multe ori vorbim în discrepanță: unul vrea să fie îmbrățișat, iar celălalt oferă cadouri.
Să conștientizăm că poate, în unele cazuri, cel care oferă cadouri găsește o provocare în a se conecta emoțional la nivelul la care am vrea noi, însă face toate eforturile supraomenești de a ne arăta, totuși, iubirea în felul propriu în care poate și-i este comod – prin cadouri.
Așadar, să spunem exact cum vrem să ne fie arătată iubirea, cu detalii. De exemplu: am nevoie să mă îmbrățișezi sau să-mi spui mai multe lucruri frumoase, să simt că mă respecți prin lucrurile astea concrete – să-mi deschizi ușa la restaurant etc. Și, iarăși foarte important, atunci când ni se comunică o nevoie de acest gen, să ținem cont de ea și să facem acțiuni conștiente și concrete spre a onora și îndeplini pe cât ne este posibil acea nevoie a partenerului nostru.
În felul ăsta iubirea poate crește chiar mai mult decât ne imaginăm. Și noi putem înțelege că ea e acolo dincolo de orice situație dificilă, la fel cum e soarele dincolo de nori.
ȚI-A PLĂCUT ARTICOLUL?
Îți recomand alte trei articole despre relația de cuplu:
