Ce este sănătatea mintală? Baza echilibrului nostru interior, care se reflectă în tot ce facem.
Cei mai mulți dintre noi avem de gestionat, zi de zi, situații generate de factori de stres care, lăsați negestionați sau ignorați pot lua amploare și își pot lăsa amprenta asupra sănătății noastre mintale.
Felul în care ne simțim și cum reacționăm în fața diferitelor situații din viața noastră ține de echilibrul psiho-emoțional. Asta înseamnă că, în funcție de cum ne îngrijim de ea, sănătatea mintală se va reflecta în această stare psiho-emoțională, în bine sau nu.
De ce?
Pentru că sănătatea mintală cuprinde starea noastră generală, atât din punct de vedere emoțional, cât și psihic și social.
Când putem spune că avem o stare mintală bună? Atunci când ne simțim echilibrați, plini de energie pentru treburile zilnice, deschiși către interacțiunile cu ceilalți – atât cele sociale, cât și cele intime. Mai mult, contează să avem un mod de gândire sănătos, care să ne susțin deciziile potrivite în viață, cele care duc la îndeplinirea obiectivelor mici, medii sau de amploare.
Sunt convinsă că ai simțit și tu, măcar o dată, că atunci când nu ai o stare de bine până și cele mai simple lucruri par greu de realizat sau fără sens.
Pe termen lung, orice dezechilibru în această stare, numită atât de abstract și general „de bine”, orice aspect nepotrivit psiho-emoțională care este lăsat neadresat sau netratat, va impacta negativ chiar și sănătatea fizică. Așa că e important să nu așteptăm până în punctul în care doare ca să cerem ajutor.
La ce să fim atenți atunci când vrem să ne păstrăm sănătatea mintală?
La felul în care ne impactează și ne influențează aspectele din cele trei arii importante ale vieții: familia, relația de cuplu și viața profesională.
Atunci când, în oricare dintre aceste direcții, nu ne simțim liniștiți e important să urmărim semnalele de alarmă pe care corpul ni le scoate în cale: agitația, stresul, oboseala exagerată, griji constante, insomnie, treceri bruște de la o stare la alta în extreme, sentimentul puternic de neputință, manifestări somatice (migrene, amețeli, senzația de sufocare, etc).
Contează foarte mult ca de la primele semne să fim responsabili față de noi înșine și să căutăm răspunsuri – singuri sau cu ajutor specializat. Altfel, repercusiunile se vor simți pe termen lung, iar rezolvarea devine din ce în ce mai dificilă, cu cât trece mai mult timp fără să adresăm stările. Mai bine prevenim decât să tratăm. E o vorbă care ne poate salva de la multe strădanii de recuperare.
De ce să căutăm ajutorul anticipat?
Atunci când suntem în echilibru cu noi înșine și ne dezvoltăm capacitatea de a gestiona situațiile stresante într-un mod cât mai benefic pentru noi, ne permitem să trăim totul cu mai multă liniște, încredere, siguranță, bucurie.
Tot ceea ce trăim la interior are un impact asupra vieții exterioare. De aceea, dacă ne simțim bine în proprii „papuci”, vom putea ieși din situațiile care ne provoacă stări neplăcute, vom putea face schimbările pe care ni le dorim și vom putea trăi viața așa cum visăm.
În plus, beneficiul cel mai mare este că o stare de bine ce se resimte în special la nivel fizic – energie, dorință și capacitatea de a participa activ la evenimente sociale, sportive, interacțiuni cu cei din jur și așa mai departe.
Cele două aspecte – sănătatea mintală și cea fizică – se influențează reciproc puternic, astfel că recomandarea mea este să avem grijă de ambele în egală măsură.
VREI SĂ AFLI MAI MULTE?
Scrie-mi un mesaj pe mail sau pe Whatsapp și programează-ți o ședință de terapie.
ȚI-A PLĂCUT ARTICOLUL?
Îți recomand alte trei articole, care se completează frumos cu acesta.