fbpx

Când aleg să cer sprijinul unui terapeut

Adevărul este că ne-am mai deschis mintea în ultimii ani și întâlnesc tot mai rar concepția că este o aberație sau o dovadă de boală mintală ideea de a apela la un terapeut.

Ce-mi pare acum necesar este discernământul. Să știm ce înseamnă terapia, cum să alegem și, mai ales, când să apelăm la o anumită formă a ei.

Nu o să vorbesc din cărți, ci din experiența pe care am căpătat-o lucrând cu mulți oameni de toate vârstele. M-am întâlnit cu multe situații, dar sunt, desigur, câteva care s-au repetat destul de des încât să pot să le văd ca pattern (tipar).

Înainte de toate, cred că e important să știi ce să alegi când ai o situație de lucrat, de lămurit, de depășit sau de vindecat.

Consiliere, coaching și proces terapeutic (psihoterapie)?

Consilierea este o intervenție de scurtă durată și pentru obiective pe termen scurt, cum ar fi: în trei săptămâni vreau să pot decide ce schimbare să fac în carieră.

Coachingul este alegerea potrivită atunci când ai un obiectiv de atins și ai nevoie de o strategie pentru a-l atinge. Focusul este, în acest caz, pe viitor, pe „de aici înainte”, deci pe schimbarea modului în care facem lucrurile.

În acest caz, scopul nu este atât de mult analiza „de ce”-urilor atunci când se descoperă blocajul, ci găsirea soluțiilor, a opțiunilor de a face altfel pentru rezultatele dorite. În NLP există o suită de tehnici care ajută în acest sens, una dintre ele fiind menționată în acest articol. Așadar, coachingul este o soluție pe termen mediu și lung.

Procesul terapeutic presupune revizitarea trecutului pentru a lucra anumite aspecte de acolo, a le procesa și vindeca. Teama de a spune „nu”, de exemplu, vine din felul în care am fost învățați să ne justificăm în copilărie acțiunile: „te iubesc pentru că…”, „fac asta pentru tine pentru că…” etc. Iar asta se traduce prin teama că nu suntem suficient de buni, că dacă spunem „nu” pierdem iubirea.

Tocmai pentru că reîntâlnirea cu trecutul este un proces complex, psihoterapia e o soluție pe termen lung, iar vindecarea este cu atât mai profundă. Astfel că, pentru a simți o schimbare, pentru a vedea rezultate, e necesar un minim de trei luni. În prima lună se stabilește conexiunea și relația de încredere pentru a te putea deschide în fața terapeutului, iar în următoarele două luni încep să se observe și să se creeze, ușor-ușor, noile abilități de schimbare a percepției ce pot susține instalarea noilor tipare.

Fiecare dintre cele trei opțiuni presupune lucrul asumat cu sine, iar alegerea uneia dintre ele depinde de nevoia pe care o ai la acel moment. Rezultatele vor depinde mult de disponibilitatea și dorința reală de a face schimbarea susținute de acțiuni concrete în acest sens.

Când să faci alegerea?

Recomandarea mea este în ton cu ideea că mai bine previi decât să tratezi. Sigur, asta depinde mult de situația pentru care alegi să ceri ajutorul. Cu toate acestea, încă de la primele semne, fă pasul și discută cu un specialist, pentru că e mult mai ușor să rezolvi o situație în faza de început, decât atunci când deja a prins rădăcini. Despre negarea suferinței am vorbit în acest clip

Cum ar fi, de exemplu, dacă te știi o fire emotivă, care face față greu, cu mult efort și consum psihic presiunii unor examene, să te pregătești din timp? Să apelezi la un terapeut cu șase luni înainte de BAC, în așa fel încât până la momentul cu pricina să fii stăpân pe reacțiile tale, să nu pierzi din cauza emoțiilor exacerbate.

Sau încă de la primele semne de neînțelegeri, care încep să apară recurent în relația de cuplu, să primești ajutorul unui specialist înainte să te trezești direct în decizia de despărțire.

Și chiar în situația unei afecțiuni fizice în care observi că un simptom persistă sau revine, în ciuda faptului că rezultatele medicale sunt de la foarte bune în sus. Somatizarea unor emoții pe care le lăsăm să persiste ani la rând ne afectează viața în toate aspectele ei. Un terapeut te poate ajuta să înțelegi cauza și să vindeci acea afecțiune manifestată la nivel fizic.

Desigur, susțin alegerea de a apela la un specialist în orice moment îți dai seama de nevoia asta, soluții există oricând. Dacă observi semnele mai la început, e mai probabil să găsești soluții mai repede, cu cât trece mai mut timp, cu atât procesul poate fi mai de durata, chiar dacă soluții există și atunci.

În experiența mea am observat că sunt cinci subiecte majore cu care se confruntă cei care aleg să apeleze la sprijinul meu ca specialist:

1. Probleme în relația de cuplu

2. Neîncredera în sine

3. Somatizarea emoțiilor

4. „Îngheț” în fața părinților, adulți fiind

5. Presiunea pe rezultatele academice

Voi detalia în articolul următor câteva aspecte ale acestor teme. Am observat că atunci când realizăm că nu suntem singurii care trecem printr-o situație dificilă, e mai ușor să cerem sprijin.

Ți-a plăcut articolul?

Îți recomand alte trei articole, care se completează frumos cu acesta.