Tiparele de autosabotaj ne încurcă, de cele mai multe ori, planurile.
Dacă tot am pus pe foaie data trecută câteva Tipare de autosabotaj în terapie, am început să le văd și mai clar și repede ca până acum. Și la ceilalți, dar și la mine. Oare ți se întâmplă la fel?
Hai să vedem ce putem face mai mult decât să recunoaștem aceste tipar. Pentru că atunci când ne aflăm în plin proces de descoperire în terapie, avem o „ușoară” tendință să ne ascundem după deget, să vrem să ne protejăm de schimbare, cu alte cuvinte să ne facem că nu vedem semnalele.
1. Primul care ar trebui să observe aceste tipare este chiar terapeutul.
Experiența și abilitatea dezvoltată de observator fac din terapeut omul potrivit să vadă semnalele atunci când încerci să-ți pui singur piedică. Și este responsabilitatea lui să-ți spună, cu blândețe, desigur, că asta faci.
Mai departe, ține de tine să ții cont de asta și să faci ceva cu această informație, tot cu blândețe. Să primești observația și să o analizezi, eventual acasă, în liniștea și sufletul tău, să vezi dacă este corectă sau nu.
2. Să îți observi propriile tipare de autosabotaj
Atunci când se întâmplă să observi tu că servești cam des scuze ca răspuns întrebărilor din timpul sesiunilor, iar terapeutul nu sesizează, ori nu spune nimic, nu te face că nu te-ai prins nici tu. Până la urmă, este pentru binele tău să fii sincer cu tine și nu doar să le observi, ci să faci ceva pentru a le da din drum.
Recomandarea mea este ca după sesiune să alegi o activitate relaxantă pentru tine: mergi acasă și fă-ți un ceai, pune-ți muzica preferată, ieși la alergat , orice te ajută să stai cu tine, cu gândurile tale.
Și în liniștea asta introspectivă pune-ți întrebări: Este sau nu adevărat ce i-am spus terapeutului? Ce se întâmplă acum cu mine de m-a făcut să spun asta? Este în beneficiul meu să aleg să amân/anulez terapia? Sau este ceva de care fug?
Dacă răspunsurile pe care ți le dai sunt oneste – tu în fața ta fiind – cu siguranță ești capabil să îți dai seama singur dacă te impiedici singur, dacă este frica cea care te face să acționezi sau dacă este un impediment real pentru care se poate găsi o soluție practică.
3. Caută în viața ta tipare de autosabotaj
Un pas și mai avansat pe care poți să-l faci o dată ce începi să recunoști aceste tipare este te uiți la alte situații din viața ta în care le aplici.
De exemplu, ai observat că îți tot vine să amâni ședințele de terapie. În ce alte contexte mai faci asta? Tinzi să amâni întâlniri sau lucruri de făcut la locul de muncă, iar asta atrage atenționări dese din partea superiorilor?
Sau apar tot felul de lucruri mai importante de făcut exact atunci când ai stabilită sesiunea de terapie. Vezi dacă nu cumva tinzi să prioritizezi alte lucruri atunci când iubitul/iubita îți cere atenție, iar asta îți strică relația de cuplu.
Sau nu te simți fericit cu schimbările pe care le faci în urma terapiei. E posibil ca ceilalți să-ți spună că nu te mai recunosc sau chiar nu te mai plac atunci când alegi să faci lucruri pentru tine – dans, un curs, o călătorie etc -, iar asta te face nefericit?
Urmărește acest tipar:
Unde altundeva în viață am tiparul descoperit în terapie și care e rezultatul lui. Dacă rezultatul este unul neplăcut, cel mai probabil vorbim de un tipar de autosabotaj care te împiedică, la o scară mai largă, să trăiești ceea ce îți este menit. Iar în spatele acestui tipar poți observa credințe de tipul: nu merit, nu pot, nu sunt capabil, nu am dreptul, etc.
O analiză de acest tip îți poate da o nouă direcție chiar în terapie și poți face descoperiri importante despre blocajele tale, ce vor duce și la vindecări esențiale.
4. Vorbește despre autosabotaj cu cineva de încredere din viața ta
Uneori, când nici terapeutul nu spune nimic și nici tu nu ești convins că te autosabotezi sau nu cu decizia ta, poți sta de vorbă cu cineva cunoscut, cineva în care să ai, desigur, încredere.
În timp ce-i povesteți de ce ai decis, de exemplu, să renunți la terapie, ascultă-te și tu, observă ce argumente și ce gânduri ai. Poți chiar să-ți imaginezi că ceea ce spui tu este, de fapt, ce-ți povestește amicul/amica și poți, astfel, să analizezi mai obiectiv motivele. Îți poți da seama dacă procesul terapeutic este cu adevărat încheiat sau dacă ai găsit soluția pentru care te-ai dus acolo, dacă te-ai vindecat sau dacă pur și simplu a intervenit una dintre fricile despre care vorbeam în articolul trecut.
Oricare ar fi situația, cel mai important în tot procesul este să fii onest cu tine însuți, indiferent de ce zic ceilalți sau de ce ți se pare că trebuie să fugi. Să-ți acorzi momentul acela de introspecție și de sinceritate. Chiar dacă rezultatul nu este că rămâi sau te întorci la terapie, este important să-ți dai seama că este un tipar de sabotaj și să corelezi cu alte situații din viața ta ca să poți să-ți oferi șansa să ieși din ciclul distructiv.
Comunicarea este cheia succesului
Și de mare ajutor este să-i comunici asta terapeutului cu care lucrezi, care să-ți poată oferi o perspectivă și potențial alte soluții:
- Te oprești dacă simți că nu mai e nevoie.
- Continuați și urmăriți cu atenție mai departe dacă mai apare vreun mecanism de autoapărare, de fugă.
- Îți recomandă de altcineva care poate avea o abordare mai potrivită ție, în cazul în care nu vrei să continui cu el/ea.
Sunt cel puțin aceste trei opțiuni, iar tu ai la dispoziție măcar până la următoarea întâlnire cu terapeutul să o alegi pe cea mai bună pentru tine.
Dacă îți dorești să descoperi ce tipare de autosabotaj ai în viața ta într-un dintre cele 3 direcții – relația de cuplu, profesie sau propria dezvoltare personală – scrie-mi un mesaj sau sună-mă pentru a stabili să ședință de terapie și căutăm împreună atât răspunsurile cât și soluțiile pentru a ieși din impas.
ȚI-A PLĂCUT ARTICOLUL?
Îți recomand alte trei articole, care se completează frumos cu acesta.
