Infidelitatea în cuplu este un subiect sensibil pentru mulți. Adulterul a existat de când s-a înființat căsătoria și la fel și tabuul împotriva lui. De fapt, infidelitatea are o tenacitate pe care căsătoria o poate doar invidia.
Contrar a ceea ce se crede, aventurile sunt prea puțin legate de sex și mai mult legate de dorință: dorința de atenție, de a ne simți speciali, de a ne simți importanți, de a valida faptul că încă mai putem, că mai suntem atrăgători, s.a.m.d.
Așadar, cum ajungem în punctul critic?
1. Avem nevoi neîmplinite în relația în care ne aflăm.
Poate nu primim suficientă atenție sau poate nu petrecem destul timp de calitate împreună, oricare e lipsa pe termen lung ea va submina relația.
Practic, dacă nu reușim sau nu știm să ne îndeplinim noi înșine nevoile și nici partenerul sau partenera nu poate face asta suficient de mult timp, ajungem să simțim că suntem pe minus. Asta ne determină să începem să căutăm o sursă care să ne încarce.
Există oameni care-și găsesc împlinirea acestor nevoi în activități exterioare casei așa că aleg să se ducă poate la un curs de sculptură, de dans sau de sărit cu parașuta. Însă mulți aleg o sursă ce pare mai sigură – o altă persoană – și căută acolo poate să vorbească doar, să fie înțeleși, să fie validați sau poate să facă sex.
2. Incompatibilitatea.
Am observat că sunt foarte multe cupluri care trăiesc împreună, însă efectiv trag unul de celălalt să rămână în acea relație. Din afară se vede foarte clar că ei, de fapt, sunt incompatibili ca parteneri.
Când ne aflăm în astfel de situații alegem să continuăm relația de obicei din motive externe: că așa cere societatea, că așa au zis părinții, că dacă am început de ce să schimbăm acum, că avem un copil împreună, că avem un credit împreună, etc.
Facem asta chiar dacă simțim conștient sau nu că nu suntem potriviți și că nu ne putem satisface nevoile unul altuia sub nicio forma, orice-am face.
Și-atunci, pentru că nu reușim să creăm o conexiune bună, prin care să crească relația, unul sau chiar amândoi ajungem să ne uităm în alte direcții către oameni cu care simțim că avem o compatibilitatea mai mare și care ne pot satisface mai multe nevoi.
3. Trăiri interioare care ne pot îndemna să înșelăm.
- Sunt persoane care își percep viața ca fiind monotonă, au sentimentul că totul e atât de plictisitor încât au nevoie constantă de adrenalină. Și dacă nu se apucă să facă bungee jumping sau curse cu mașini, atunci ideea de secret, faptul că se văd pe ascuns cu cineva, s-ar putea să le dea exact boostul de adrenalină de care au nevoie, sentimentul că sunt vii, că trăiesc cât să-și satisfacă această nevoie.
- Alte persoane au pur și simplu tot timpul nevoie de nou. O dată la ceva timp au nevoie să schimbe ceva. Și în timp ce unii își schimbă freza, jobul, orașul sau mașina, alții aleg să schimbe persoana cu care-și petrec timpul indiferent că asta înseamnă trei zile, trei ani sau o seară.
- Mai sunt acele persoane care dintr-o aparentă curiozitate se mai uită stânga-dreapta. Pot da curs la mai mult decât privit sau nu, dar sunt pur și simplu curioase să știe oare cum s-ar simți cu o altă persoană, care nu este partenerul de acasă.
- Și-apoi sunt persoanele care trăiesc cu insecurități. De obicei ele se activează după o perioadă mai lungă într-o relație, dar nu este neapărat un punct de reper mereu, iar sentimentul este că simt că nu mai sunt atrăgători ca femeie sau ca bărbat.
Ei au nevoie să-și confirme din exterior că încă arată bine din punct de vedere sex-appeal, că încă ar putea cuceri pe cineva dacă și-ar propune asta și n-au îmbătrânit. Avem mulți frica asta că îmbătrânim și nu mai suntem suficient de atrăgători pentru că ni se schimbă corpul, ni se atitudinea și atunci e nevoie de o confirmare.
Mulți se opresc după ce obțin numărul de telefon al unei persoane, alții în schimb dau curs și mai departe tentației, depinde de cât de adânci și puternice sunt insecuritățile lor. Mai ales dacă și acasă au ceva probleme în relație.
Infidelitatea înseamnă mai mult decât atât
E interesant cum, dacă privim atent la aceste situații, ele depind în esență de noi înșine, de nevoile noastre, de deciziile noastre. Așa cum zicea Marcel Proust, imaginația noastră e cea responsabilă de iubire, și nu cealaltă persoană.
Desigur, fiecare dintre subpunctele de mai sus ar merita un articol individual, pentru că subiectul este unul foarte vast care poate fi dezvoltat mult mai mult. Infidelitatea, pe lângă toate cele enunțate mai sus, stă în răni nevindecate și bagaje din trecut care ne fac să ne autosabotăm fericirea sau care, cumva, cer să ieșim din tiparele repetitive și să facem o schimbare majoră.
E însă întotdeauna o aventură sfârșitul unei relații? Sigur că nu. Iar în articolul următor o să aduc și câteva idei despre cum putem face să nu fie.
ȚI-A PLĂCUT ARTICOLUL?
Îți recomand alte trei articole, care se completează frumos cu acesta.
